6 mancaruri satioase si bogate in calorii pe care trebuie sa le incluzi in dieta cand tii cura de slabire


Multi fac greseala sa elimine toate alimentele bogate in calorii din dieta atunci cand tin cura de slabire. Nimic mai gresit! Pe langa faptul ca te vei simti mereu flamanda si infometata, iti vei priva si organismul de nutrientii de care are mare nevoie. Iata cateva alimente bogate in calorii, pe care nu trebuie sa le excluzi din dieta cand vrei sa slabesti, dar pe care trebuie sa le mananci cu moderatie.


1. Oua

Multe persoane care tin dieta prefera sa manance doar albusul de teama sa nu se ingrase. Insa s-ar putea ca efectul sa nu fie cel dorit. Specialistii sunt de parere ca oul intreg chiar te poate ajuta sa dai mai repede jos kilogramele in plus. Chiar daca galbenusul e mai gras, contine grasimi benefice care te pot ajuta sa slabesti.

Galbenusul este una dintre cele mai bogate surse de vitamina B, care este asociata cu o reducere a inflamatiilor si cu o functionare mai buna a sistemului neurologic. Mai mult, oamenii de stiinta au demonstrat ca este unul dintre alimentele care ajuta la dezvoltarea creierului fetusului, in perioada sarcinii.

2. Oleaginoase - nuci, alune, caju, fistic, seminte 

Sunt bogate in calorii, insa au numai grasimi sanatoase si sunt pline de proteine si fibre. Iti tin apetitul sub control si sunt extrem de satioase. Atentie, nu se recomanda mai mult de un pumn pe zi.

"Oleaginoasele contin acizi grasi, contin substante uleioase, dar este vorba despre acele uleiuri care sunt benefice organismului. Contin acizi omega 3 si omega 6, care sunt benefici pentru functionarea inimii, nu cresc colesterolul. Sunt hranitoare, contin si proteine in acelasi timp. Sunt excelente pentru o gustare. Cateva nuci si cateva stafide sunt excelente intre mese. Ne ajuta foarte mult", spune Andreea Dragomirescu, medic nutritionist.

Cercetatorii americani vin si cu argumente pentru cele care se tem ca alunele, migdalele sau nucile le-ar putea ingrasa. Un studiu efectuat de medicii de la centrul medical “City of hope” din California a demonstrat ca persoanele care consuma regulat aceste vegetale cu grasimi sanatoase au cu 40 la suta mai multe sanse sa slabeasca decat cei care nu le includ in meniu.

Aceasta pentru ca alunele si nucile ofera o puternica senzatie de satietate, iar proteinele pe care le contin stimuleaza metabolismul si arderea grasimilor. In plus, contin mult magneziu si vitamina E. Totusi, pentru ca ele sa-si faca treaba, ar trebui consumate proaspete, fara adaosuri de sare. Combinate cu plante verzi, iaurt sau cereale, alunele si nucile te tin departe de tentatii periculoase precum dulciurile super procesate sau carnurile pline de colesterol.

3. Avocado

Este un aliment extrem de gras, insa grasimile pe care le contine avocado sunt monosaturate, ajutand la reglarea colesterolului. Specialistii spun ca alimentele care contin grasimi monosaturate ajuta la eliminarea grasimii din zona abdominala.

Contine acid oleic, o grasime nesaturata care contribuie la scaderea colesterolului total din sange si la cresterea nivelului de colesterol bun / HDL. De asemenea, asigura o cantitate semnificativa de fibre alimentare, care previn hipercolesterolemia si aparitia bolilor cardiovasculare. O felie de avocado contine 81 calorii, 8 g grasime si 3 g fibre alimentare.

4. Nuca de cocos

Nu stiu cate dintre noi consuma nuca de cocos in stare naturala, insa exista si varianta in fulgi si este cat se poate de delicioasa. Grasimile din nuca de cocos sunt benefice inimii.

Miezul de cocos (adica partea alba ce se ascunde sub coaja tare) este bogat in fier si este o sursa buna de potasiu. Desi contine grasimi saturate, acestea sunt importante pentru sistemul imunitar, imbunatatesc digestia si ajuta organismul sa absoarba mineralele. Chiar si pielita subtire si maro, care acopera partea alba, este comestibila si este o sursa buna de fibre.

Cocosul (miezul crud, laptele de cocos sau apa de cocos) este ingredient principal in bucatariile tropicale: de la cea asiatica pana la bucataria indiana sau jamaicana. Laptele de cocos da o savoare specifica si un gust dulceag in curry-uri si tocanite, iar bucatile de miez de cocos dau o textura crocanta in salate, prajituri sau biscuiti.

5. Uleiul de masline

Cine nu a auzit de uleiul de masline si efectele lui benefice? Este excelent folosit ca dressing pentru salata alaturi de zeama de lamaie.

Potrivit sfatulmedicului.ro, beneficiile medicale ale uleiului de masline se datoreaza atat continutului ridicat de acizi grasi monosaturati, cat si continutului ridicat de antioxidanti. Potrivit studiilor realizate pana in prezent, uleiul de masline previne aparitia bolilor de inima prin scaderea nivelului de colesterol LDL (colesterolul "rau") in timp ce creste nivelul de colesterol HDL (colesterolul "bun"). Niciun alt ulei natural nu contine o cantitate atat de mare de acid monosaturat precum uleiul de masline!

Uleiul de masline este foarte bine tolerat de catre stomac; potrivit studiilor, acesta previne aparitia ulcerului gastroduodenal si gastrita, si, totodata, stimuleaza secretia bilei si a hormonilor pancreatici intr-un mod mai natural si mai eficient decat medicamentele prescrise. Prin urmare, acest ulei scade incidenta aparitiei calculilor biliari.

6. Untul de arahide

E bogat in grasimi, dar are beneficiul sa te tine satula pentru o perioada indelungata.

De cate ori n-ai poftit la o felie de paine prajita unsa cu putin unt de arahide, asa dupa model american, dar te-ai temut ca vei ingera prea multe calorii? Untul de arahide este, insa, un aliment sanatos si plin de proteine, asa ca nu e cazul sa il treci in categoria celor interzise.

Americanii consuma atat de mult unt de arahide incat ar putea acoperi cu el Marele Canion, spune o cercetare facuta de Universitatea de Stat din Kansas. Inventat in 1890, untul de arahide a fost gandit initial ca un substitut pentru proteinele din carne si era facut doar din arahide macinate fin.

Aceast deliciu este bogat in proteine. Are, de asemenea, grasimi bune in aceleasi proportii ca si uleiul de masline, importante pentru sanatatea inimii. Atata timp cat vei alege un unt de arahide cat mai natural, efectele lui benefice asupra sanatatii nu vor intarzia sa apara.

  • 6 mancaruri satioase si bogate in calorii pe care trebuie sa le incluzi in dieta cand tii cura de slabire

related posts

Modifică setările cookies