Daniela Man este o mămică, devenită nutriționist, după ce Alex, fiul ei a fost diagnosticat cu o formă severă de autism. În prezent, Daniela Man este terapeut autorizat de terapii complementare, nutriție, diete, stil de viată, autor de carte, blogger și nutriționist specializat în Dieta Carbohidraților Specifici. În perioada 12-14 aprilie 2019, Daniela Man va susține la Cluj-Napoca, Conferința Internațională de Cercetare și Tratare a Autismului prin Metode Biomedicale!
Daniela, cum l-ai ajutat pe băiețelul tău, Alex, să-și revină?
Alexandru a început să își redobândească limbajul la 7 zile după implementarea unei diete fără gluten, cazeină și zahăr. Atunci mi-am dat seama că ceva extraordinar se întâmplase. Așa că am contactat asociații și părinți din Statele Unite ale Americii în prima fază, pentru că acolo am găsit informații. Și am aflat că nu era neapărat un caz special, că se mai întâmplase și altor copii același lucru și că există o legătură extrem de puternică între sistemul imunitar, intestine și creier.
De acolo am început să mă autoeduc și să iau legătura cu mai mulți medici, din diferite colțuri ale lumii. Am pornit pe calea biomedicală pentru că am înțeles că autismul este o condiție care are o cauză biologică ce poate fi tratată. Doctorul Rimland demonstrase acest lucru încă din anii ’60 , numai că la noi informația nu ajunsese încă.
Ce tratamente sunt disponibile pentru copiii cu autism?
În anii ’90, Academia Americană de Pediatrie a demonstrat că pe 95% din acești copii au probleme gastrointestinale grave. S-a mai observat un proces de metilare compromis și un sistem imunitar deficitar. Există nenumărate studii în acest sens și tot mai multe studii apar aproape lunar în ultimii ani. Este necesară adresarea tuturor acestor probleme pentru a putea stabili un tratament adecvat. Dar în principiu, fiecare copil cu autism este tratat printr-o dietă specifică, un aport de suplimente nutritive, chelare, homeopatie sau diverse terapii complementare, în funcție de caz. Deși prezintă în mare parte aceleași simptome, fiecare caz este un puzzle. De aceea este esențial să testăm, să aflăm cauzele și să pornim de acolo la drum.
Ce sunt carbohidrații specifici? Știu că ai elaborat o serie de rețete, pe care le-a adunat în cartea ta "Introducere în Dieta Carbohidraților Specifici".
Carbohidrații Specifici sunt acei carbohidrați care din punct de vedere chimic sunt simpli și pot fi asimilați în procesul lor de digestie fără a avea nevoie de păși suplimentari. S-a observat că în intestinele care nu sunt 100% funcționale, zaharurile complexe nu sunt descompuse și asimilate de către organism. Ele rămân în continuare în intestin și fermentează în exces, determinând o suprainfecție cu bacterii considerate patogene pentru organism. Acestea produc o mulțime de toxine care stresează intestinul și sistemul imunitar și transmit semnale diverse creierului prin nervul vag.
Astfel se intră într-un cerc vicios, în care persoana în cauza poftește carbohidrați complecși-adică grâne, făinoase și amidon sau lactate în general și se autointoxică. Marea majoritate a copiilor cu autism au o dietă destul de limitată și părinții îți pot spune că în mare parte constă exact în aceste tipuri de alimente. Dieta Carbohidraților Specifici intervine în acest cerc vicios și elimină bacteriile considerate patogene prin înfometare. Mai multe detalii găsiți în cartea lui Elaine Gottschall, “Breaking the Vicious Cycle”, în cartea mea sau pe blogul personal, www.acasaladaniela.ro. Totodată, recent am lansat a doua carte, “Răsfață-te în bucătărie”, cu peste 100 de rețete fără grâne, amidon, lactate, drojdie sau zahăr care vine în ajutorul multor persoane cu diverse interdicții alimentare.
Cum poate un părinte să știe că alegerea făcută este cea corectă?
Un părinte are responsabilitatea să se informeze corect și să ia în considerare toate detaliile. Și tocmai pentru că există foarte multe informații eronate pe internet am decis să organizăm la Cluj-Napoca această Conferință Internațională de Cercetare și Tratarea a Autismului prin Metode Biomedicale unde aducem cei mai buni oameni din toate departamentele-medici, oameni de știință, medici de laborator, terapeuți, care, cu multă experiență și cu protocoale bazate pe știință demonstrează pașii imediați care pot fi adoptați în tratament. Aici fiecare părinte trebuie să își cunoască bine copilul, să înțeleagă care este cauza condiției sale și să implementeze pașii potriviți lui. Și un părinte știe că alegerea este cea bună când își vede propriul copil făcând progrese și revenind treptat la starea de sănătate.
Prin interveţii biomedicale şi dietă, foarte mulţi copii cu autism s-au vindecat...
Da, așa este. Foarte mulți copii s-au vindecat. Există sute de cazuri în toată lumea, există asociații, grupuri de sprijin, chiar cărți scrise de către părinți sau medici care prezintă asemenea cazuri. Eu personal am stat de vorba cu multe familii care și-au recuperat copiii și chiar am luat câteva interviuri pe care le regăsiți și pe blogul meu personal. Anul trecut, la conferința de la Cluj am avut câțiva copii recuperați care au vorbit în direct cu participanții. Anul acesta avem cazuri din România, las surprizele să vina din partea părinților, în aprilie, la Cluj-Napoca.
Ce ar trebui să facă părinții care au copii cu autism? Cum să gestioneze situația?
În primul rând, părinții trebuie să înțeleagă că autismul are o cauză biologică, ce poate fi tratată. Mai mult sau mai puțin, cu rezultate excepționale sau poate nu tocmai pe măsură așteptărilor, dar poate fi tratată. În al doilea rând, citatul meu preferat este: “Nu există nimic într-o omidă, care să îți arate că va deveni future”. Nu renunțați la copilul vostru-minuni se întâmplă tot timpul și am văzut progrese majore și în cele mai dificile cazuri. Cât despre cum pot gestiona situatia… este greu de spus, mai ales la noi în România.
Dar cred că un lucru esențial este să înțeleagă că nu sunt victime. Pentru mine, toți acești părinți sunt EROI! EROI! La fel ca și acești copii minunați! Nu poate nimeni înțelege cu adevărat prin ce trec acești părinți care nu găsesc sprijin în societate, în sistemul medical sau în sistemul de învățământ. Cumva, e normal să te simți izolat. Dar nu sunt singuri. Tocmai de aceea am creat această comunitate care se sprijină reciproc, în care învățam unii de la alții. Și deși nu știm încă tot, putem face foarte multe. Avem mămici care susțin alte mămici, familii care se ajută între ele, avem deja medici și specialiști și în România care ni se alătură pe rând. Și cred că lucrurile vor deveni mai ușoare. Dar mai cred că depinde de noi.
Modul în care noi ne simțim sau ne percepem este modul în care arătăm societății cum dorim sau acceptăm să fim tratați. Suntem cu toții minunați. Pentru că am întâmpinat un obstacol major și învățam cum să îl depășim împreună, în ciuda tuturor previziunilor. Și cred că asta este un lucru mare!
Cum își pot integra copiii în sistemul de învățământ? Ce alegeri trebuie să facă pentru ei?
Aici sincer nu cred că avem momentan soluții reale în România. Noi am decis să plecăm pentru toată perioadă școlară din acest motiv. Din egoism-pentru că îmi doresc pentru copiii mei un mediu mai bun și nu sunt dispusă să aștept să îl implementez în acest moment în România. Pot să îți spun că în Malta, un copil cu nevoi speciale, indiferent ce fel de nevoi are, este în primul rând ACCEPTAT ȘI IUBIT de către societate. Și în al doilea rând are o întreagă armată în sistem care să îl susțină. Are un însoțitor personal, educat pe nevoia specială ca să știe cum să îl ajute să facă progrese. Fiecare școală are o persoană care se ocupă doar de coordonarea activităților și programului acestor copii.
Apoi mai există persoanele de la Ministerul Educației și terapeuții, logopezii etc care vin în timpul orelor să susțină acești copii. Iar părintele nu trebuie să se streseze deloc pentru că nu este responsabil de aceste lucruri. Nu trebuie să caute însoțitori, terapeuți etc. Nu trebuie să se ocupe de educarea lor, nu trebuie să-i plătească din fonduri personale, cum se întâmplă momentan în România. Nu trebuie să se deplaseze neapărat la terapie cu copilul. Se presupune că părintele face parte din societate și are dreptul la un loc de muncă sau la o activitate personală și la viață de familie, după școală sau serviciu. Și nu trebuie nici să ajungă să se simtă umilit sau respins pentru că aici societatea nu judecă și nu arată cu degetul-dimpotrivă.
Te sprijină și se bucură pentru fiecare progres. Copiii sunt educați încă de mici să se accepte între ei, fără discriminare și fără judecată. Și ei așa și cresc, cu iubire unii față de alții, cu compasiune. Asta lipsește în România și planul meu pe termen lung este să ajungem și noi aici. Dar că să ajungem aici trebuie ca mai întâi să ajungem să ne schimbăm noi înșine. Am scris un articol pe blog, se numește “Școala care a refuzat să sune clopotelul”. Citiți-l și veți înțelege foarte bine la ce mă refer.
Există fonduri pentru ei?
Nu, nu consider că există fonduri pentru ei. Cel puțin, pentru acel 2% pentru care se zbate fiecare părinte se fac eforturi uriașe. Și poate că unii părinți reușesc să strângă ceva fonduri. Și poate că ajunge pentru anumite lucruri. Dar când ai de plătit terapie, tratamente, intervenții, deplasări, însoțitor la școală/grădiniță etc, îți dai seama că nu sunt fonduri. Nu suficiente. Și aici este marea problemă.
Din nou, părintele rămâne singurul responsabil. Tratamentele biomedicale pot fi costisitoare pentru că nu există analize specifice la noi. Trebuie trimise în străinătate. Nu există medici specialiști la noi. Din nou, trebuie ajuns în străinătate. Și aici îți dai seama de diferența de prețuri și de stilul de viață dintre România și SUA, Germania sau alte țări mai dezvoltate în acest sens. Sistemul trebuie să susțină familiile și cazurile de autism în toate intervențiile lor - pentru că există analize medicale care ar trebui decontate și nu sunt. Cazurile de autism au ajuns extrem de multe și dacă nu acționăm imediat ne vom da seama târziu că societatea nu mai este așa cum o cunoaștem noi.
Deja nu mai este așa. Și acest lucru se întâmplă la nivel global. Trebuie să înțelegem că vom avea în curând o mare parte din societate bolnavă, iar cealaltă parte copleșită de grija pe care trebuie să o poarte. Și aceasta este responsabilitatea tuturor, să ne susținem copiii și nepoții, viitoarea generație. Trebuie acționat acum, imediat!
Ce ar trebui să existe pentru ei? Cum ar trebui să fie susținuți la noi acești copii?
În primul rând, acești copii trebuie iubiți necondiționat și acceptați. Acesta este primul pas. Și apoi trebuie să învățam noi cum să ajungem la ei, nu neapărat să-i aducem pe ei forțat, către noi. Să fim atenți la ce ne învață și să le susținem nevoile cu multă dragoste și cu acceptare.
