Consumul moderat de bere crește colesterolul bun. Ce cantitate de bere avem voie să bem


Ultimele studii despre bere arată că această băutură poate creşte concentraţia de colesterol bun, HDL, cu aproximativ 8%. Atunci când berea este consumată cu moderaţie, concentraţiile de HDL din sânge pot creşte şi se formează acizi biliari care menţin colesterolul solubil şi previn formarea calculilor biliari.

Tag-uri: #bere #studiu #alcool

Potrivit Agerpres, consumul moderat de bere, adică 330 ml/zi în cazul femeilor şi 660 ml/zi în cazul bărbaţilor, poate creşte concentraţia de colesterol bun, au precizat reprezentanții Centrului de studii despre bere, sănătate şi nutriţie. 

"Colesterolul mărit (hipercolesterolemia) este un factor de risc cardiovascular şi poate afecta toate grupele de vârstă. Instalarea acestuia poate fi prevenită printr-o alimentaţie sănătoasă şi un stil de viaţă activ care include exerciţii fizice. Chiar şi băuturile, inclusiv cele slab alcoolizate, pot contribui la menţinerea unui stil de viaţă sănătos. În această categorie se încadrează şi berea, care atunci când este consumată cu moderaţie (330 ml/zi/femei şi 660 ml/zi/bărbaţi) poate creşte nivelul colesterolului bun, având în acelaşi timp capacitatea de a reduce colesterolul de tip LDL, cel rău", arată sursa citată.

Conform comunicatului, această băutură poate completa o dietă alimentară diversificată, datorită mineralelor, vitaminelor şi fibrelor pe care le conţine şi care provin din ingredientele sale naturale.

"Îmbunătăţirea tranzitului intestinal este unul dintre cele mai cunoscute beneficii ale fibrelor, însă un beneficiu la fel de important pentru organism este şi creşterea concentraţiei de lipoproteine cu densitate înaltă, cunoscute sub denumirea de colesterol HDL sau colesterol 'bun'. Berea are un conţinut de fibre alimentare situat între 1,87 - 2,02 g/l. Acestea sunt fibre solubile şi se datorează orzului, unul dintre ingredientele berii. Responsabili pentru reducerea colesterolului din sânge sunt beta-glucanii din orz care se găsesc adesea în bere, nivelurile variind în funcţie de procesul de fabricare a berii", menţionează aceeaşi sursă.
 



Centrul de studii despre bere, sănătate şi nutriţie este o entitate cu caracter ştiinţific, avându-i ca membri fondatori pe dr. Corina-Aurelia Zugravu - lector universitar în cadrul UMF "Dr. Carol Davila", Alin Popescu - medic primar în medicină sportivă şi consultant în probleme de nutriţie şi dr. Mihaela Begea - doctor în ştiinţe inginereşti. Centrul are drept obiectiv investigarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului uman prin derularea de studii ştiinţifice.

Sursă Agerpres

  • Consumul moderat de bere crește colesterolul bun. Ce cantitate de bere avem voie să bem

related posts

Modifică setările cookies