Miturile despre alimentele "bune", desființate. De ce nu sunt sănătoase sucul de portocale, margarina sau morcovii


Există o serie de alimente al căror beneficiu pentru sănătate este considerat incontestabil, însă medicii sunt de părere că anumite astfel de produse nu funcţionează aşa cum ar trebui, sugerând eliminarea lor din alimentaţie.


"Eu nu mă apropii de Benecol (n.r.: firmă de produse alimentare, printre care şi margarină, care ar conţine un ingredient menit să reducă nivelul de colesterol) sau de orice alt produs de tipul margarinei care pretind că diminuează colesterolul şi îi sfătuiesc şi pe pacienţii mei să nu se apropie de ele", a spus Dr Aseem Malhotra, cardiolog şef la Forumul Naţional de Obezitate.

"În primul rând, sunt scumpe; în al doilea rând, aceste produse sunt artificiale, umplute cu substanţe nenaturale care chiar nu îţi pot face niciun bine; şi în al treilea rând, nu cred că au vreun beneficiu pentru sănătate care să poată fi demonstrat", a explicat doctorul, informează Daily Mail.

Potrivit acestuia, margarina de acest tip ar putea avea un efect marginal asupra colesterolului, dar nu s-a stabilit niciodată dacă acest aspect ar avea vreun beneficiu medical în ceea ce priveşte reducerea riscului de atac cardiac.

Doctorul Malhotra a adăugat că a început să le recomande pacienţilor săi să aleagă untul în locul margarinei, "în mod evident cu moderaţie".

Numeroase date extrase din studii arată că grăsimea saturată din produsele lactate naturale pot fi benefice pentru reducerea atacurilor cardiace, motivul fiind vitaminele esenţiale pe care le conţin, de exemplu A şi D, precum şi nutrienţii elementari precum calciu şi fosfor, studiile sugerând că acestea reduc riscul de boli ale inimii şi de infarct.

Morcovii

Shamina Asif, membu în consiliul Colegiului de Optometrişti, demontează mitul conform căruia morcovii ar ajuta la sănătatea ochilor, spunând că nu sunt de vreun folos pentru ochii noştri mai mult decât orice altă legumă. Conform acesteia, mitul a început în Al Doilea Război Mondial, când Guvernul a motivat o supraproducţie de morcovi din timpul războiului sugerând că randamentul deosebit al Forţelor Aeriene Regale britanice atât în zborurile de noapte, cât şi în ochirea ţintelor, a fost posibil datorită consumului ridicat de morcovi, bogaţi în caroten.

Asif precizează că oamenii ar trebuie să consume, de fapt, legume cu frunze pentru sănătatea ochilor, precum spanacul şi napii. Acestea conţin luteină şi zeaxanthină, care ajută la protecţia împotriva degenerescenţei maculare legate de vârstă (DMLV), cea mai frecventă cauză pentru orbire în Marea Britanie.

Băuturile "smoothie"

Acestea sunt sucuri de fructe sau legume, combinate cu lapte, brânză dulce de vaci sau smântână, cu adaosuri de mirodenii, zahăr sau miere. Zaharurile naturale din fructele aflate în cantitate mare reprezintă un raport de sute de calorii în plus. Deşi băuturile "smoothie" sunt fără îndoială mai bune decât băuturile acidulate, beneficiile pentru sănătate sunt îndoielnice, avertizează Helen Bond, un dietetician britanic.

Uleiul din ficat de cod

Deşi considerat bun pentru osteorartrită, nu există nicio dovadă convingătoare că acest tip de ulei ar avea vreun beneficiu, a spus Dr Christine Haseler, consilier în medicină generală al centrului de caritate Arthritis Care din Marea Britanie. "Sfatul nostru este să ne concentrăm mai degrabă pe ceea ce ştim că funcţionează - exerciţiul", este de părere Haseler.

"Cercetările arată că acesta este, de fapt, cel mai eficient tratament care să nu se bazeze pe medicamente pentru reducerea durerii şi ămbunătăţirea mişcării. Este şi un mod excelent de a preveni osteoartrita de la bun început. Deci renunţaţi la uleiul din ficat de cod şi apucaţi-vă de mişcare."

Printre activităţile sportive recomandate pentru cei bolnavi de osteoartrită se numără yoga, exerciţiile de rezistenţă sau aerobice, precum mersul, înotul sau ciclismul, benefice pentru întărirea inimii şi a plămânilor.

Stafidele acoperite în iaurt Acestea sunt un alt exemplu de alimente care arată sănătos, dar sunt, în realitate, pline de calorii, avertizează Victoria Taylor, un dietetician senior pentru sănătatea inimii de la British Heart Foundation. Principalele ingrediente ale "iaurtului" din stafidele şi nucile acoperite în iaurt sunt zahărul şi grăsimea.

  • Miturile despre alimentele bune , desființate. De ce nu sunt sănătoase sucul de portocale, margarina sau morcovii

related posts

Modifică setările cookies