(P) Cele mai comune cauze ale durerilor de stomac


Tag-uri:

Durerile de stomac sunt destul de frecvente, majoritatea cazurilor având o cauză clară. Este posibil ca durerea să apară atunci când consumăm anumite alimente (intoxicație alimentară), în urma afectiunilor contractate (cum ar fi gastroenterita virală) sau să fie prezentă, în mod obișnuit, din cauza gastritei.

Cu toate acestea, însă, durerile de stomac pot apărea și fără o cauză specifică, de cele mai multe ori debutul lor fiind brusc. În cazul acestora, dacă sunt prezente simptome severe sau persistente, este recomandat să anunțăm medicul de familie.

Durerea poate lua diferite forme și, ca atare, poate fi descrisă în mai multe feluri: arsuri sau înțepături. Mai mult decât atât, disconfortul prezentat este, de cele mai multe ori, asociat și cu alte simptome cum ar fi starea de greață, vărsături sau meteorism.

Există însă cazuri când nu stomacul e vinovat de dureri, acestea putând fi provocate de alte organe importante cum ar fi ficatul, pancreasul sau vezica biliară.

De cele mai multe ori, cazurile ușoare pot fi tratate medicamentos, sau natural, prin consumul de alimente pentru tratarea durerilor de stomac.

6 cauze frecvente 

Durerile de stomac ușoare sunt cauzate, în special, de:

Indigestie

Dispepsia sau indigestia se referă, de obicei, la disconfortul prezentat la nivelul stomacului, după masă. Este posibil ca aceasta să fie acompaniată de senzații de arsuri la nivelul abdomenului superior și ar putea semnala prezența altor afecțiuni cum ar fi ulcer sau boala de reflux gastroesofagian. Alte simptome ale indigestiei pot fi starea de greață, balonarea și vărsăturile (în cazuri mai rare).

Sindromul colonului iritabil

Acesta reprezintă o afecțiune gastrointestinală care provoacă un disconfort persistent. Cele mai frecvente simptome sunt durerile și crampele abdominale - care sunt, adesea, ameliorate după eliminarea scaunului-, balonarea, diareea sau constipația. Majoritatea persoanelor care suferă de această afecțiune pot prezenta momente când simptomele sunt mai intense și momente când acestea sunt ameliorate sau complet dispărute.

Gastroenterita

Gastroenterita reprezintă iritarea tractului digestiv în urma unei infecții virale sau bacteriene. Simptomele pot include diaree, vărsături și dureri abdominale. Este posibil ca medicul să recomande odihnă, lichide și anumite medicamente, menite să ajute la înlăturarea infecției. În majoritatea cazurilor, aceasta dispare după doar câteva zile. Cu toate acestea însă, dacă simptomele persistă sau dacă există sânge în scaun, este necesară o altă consultație medicală.

Constipația

De obicei, constipația provoacă dureri în partea inferioară a abdomenului, deoarece reprezintă o acumulare a alimentelor digerate în intestinul gros. Cazurile ușoare pot provoca un nivel tolerabil de durere însă, cele severe pot include simptome cum ar fi balonarea, greața și vărsăturile, crampe abdominale și pierderea poftei de mâncare.

Crampe menstruale

Persoanele de gen feminin prezintă, foarte des, aceste dureri în timpul perioadei menstruale. Deoarece fiecare persoană tolerează durerea în mod diferit, intensitatea sa este descrisă în consecință. În unele cazuri, crampele menstruale pot fi acompaniate și de dureri de cap, dureri de spate, stare de greață și amețeală.

Pietre la rinichi

Acestea pot cauza durere severă la nivelul stomacului și în partea inferioară a spatelui. Cele mai frecvente simptome ale litiazei renale includ durere severă care poate fi simțită și în zona inghinală, febră, hematurie sau sânge în urină, stare de greață și vărsături. În funcție de mărimea pietrelor, acestea pot fi eliminate natural sau prin anumite intervenții medicale.

Indiferent de cauza durerii de stomac, putem apela oricând la medicul de familie sau la farmaciile Dr. Max, când nivelul de disconfort este prea ridicat.

related posts

Modifică setările cookies