Evenimentele Baby Cinema se vor desfășura lunar, iar prima proiecție va avea loc pe 4 octombrie, de la ora 11:00: filmul „Ștrumfii: Filmul”. În această nouă aventură, atunci când Papa Ștrumf este răpit de vrăjitorii Razamel și Gargamel, Ștrumfeta pornește împreună cu prietenii săi într-o călătorie în lumea reală pentru a-l salva. Cu ajutorul noilor aliați, misiunea lor capătă o miză uriașă: descoperirea propriei identități și salvarea universului. O poveste plină de umor, emoție și magie, cu vocile unor actori de top: Hannah Waddingham, Natasha Lyonne, Dan Levy și Kurt Russell.

O experiență unică pentru întreaga familie: ce face Baby Cinema special?

  • Volum sonor redus, potrivit pentru auzul sensibil al bebelușilor;
  • Lumini ambientale difuze, care mențin un cadru prietenos și confortabil;
  • Acces facil pentru cărucioare și spații dedicate părinților și copiilor;
  • Zone de alăptare și mese cu consumabile gratuite (scutece, șervețele, dezinfectant);
  • Fără reclame și trailere, pentru a evita zgomotele puternice;
  • Atmosferă relaxată, unde părinții nu trebuie să își facă griji dacă cei mici sunt activi sau zgomotoși.

În plus, la fiecare ediție, părinții au parte de sesiuni interactive cu educatorii perinatali și specialiștii SAMAS, care le oferă sfaturi valoroase despre alăptare, puericultură și diversificare.

Biletele pentru „Ștrumfii: Filmul” aici, copiii sub vârsta de 3 ani au acces gratuit.