Drumul pana in Paradisul cu arhitectura venetiana
In Corfu se ajunge ceva mai greu decat in insulele din estul Greciei, cum ar fi Thassos, de exemplu, dar drumul lung merita efortul. Arhitectura face insula sa fie speciala printre numeroasele ei surori. O plimbare prin orasul Kerkyra, pe strazile inguste, printre cladirile inalte, iti va reaminti ca aceasta insula a fost pe maini venetiene timp de 400 de ani. In acea perioada, chiar si in vocabular au intrat termeni italienesti si bucataria locala a fost imbogatita cu retete preferate de nobilimea venetiana.
Un sofer experimentat si dibace ajunge de la Ruse la Igoumenitsa, orasul port de unde trebuie sa iei un vapor pana in Corfu, in vreo 11 ore. Drumul cu bacul mai dureaza inca o ora si jumatate (biletul costa 9,5 euro/pers) si din Kerkyra (asa se spune Corfu in greceste), capitala insulei, mai mergi cu masina o jumatate de ora pana in Paleokastritsa, un sat superb din vestul insulei.
Ai putea prefera un drum cu avionul pana in Corfu, nu oricine suporta un drum atat de lung cu masina, dar nu sunt zboruri directe din Romania pana acolo, iar variantele cu escala la Budapesta si Atena sunt scumpe si incomode. Desigur, poti alege o oferta ce include cazare la hotel si transport avion charter de la o agentie de turism, dar ar fi pacat sa ratezi cazarea la apartamentele la 50m distanta de plaja in favoarea unui hotel plin de conationali.
Cazare si mancare a la grec
Criza financiara si grevele care au speriat o multime de turisti au facut ca preturile sa scada mult in zona. Daca anul trecut gaseai un studio intr-o vila langa plaja la pretul de aproximativ 60-70 de euro pe noapte, anul asta poti da numai 50 de euro pe acelasi lucru sau poate si mai putin, daca ai noroc sau stai mai multe zile.
Zona are taverna langa taverna, restaurante de familie cu mancare proaspata si autentic greceasca. Oricine trece pe acolo trebuie sa incerce aperitivele specific grecesti: tzatziki (iaurt gras de capra cu usturoi si castravete), saganaki (cascaval grecesc pane), taramosalata (salata de icre), ardei umpluti cu branza feta pe gratar, caracatita in otet si, desigur, salata greceasca. Felurile principale specifice zonei si absolut delicioase sunt souflaki si gyros (carne, cartofi si sos in pita, adica varianta greceasca a hamburgerului american sau a shaormei turcesti) si stifado (un fel de tocana de miel sau de iepure cu arpagic si rosii).
Preturile la aperitive pornesc de la 3,5 euro (atat costa un tzatziki sau o salata de icre) si ajung la 7 euro (salata greceasca sau de caracatita), iar cele mai scumpe mancaruri sunt in jur de 10-12 euro (caracatita la gratar, calmar prajit, stifado).
Va recomand restaurantul Nereids (http://www.nereids-restaurant.gr/) daca mergeti in zona Paleokastritsa: mesele sunt asezate intr-o gradina spectaculoasa, niste acvarii imense fac deliciul clientilor care vor sa faca zeci de poze, au wi-fi gratuit si, desigur, mancarea si servirea sunt foarte bune. Saptamanal, acolo se ogranizeaza seri grecesti, iar asta inseamna ca pe langa cina ai parte de un spectacol de dans pe muzica greceasca ce include si spart de farfurii: fiecare client primeste o farfurie de facut tandari!
Pescaria Dora din Kerkyra este de nota 20 la capitolul scoici in sos de vin si usturoi, caracatita, ansoa cu lamaie si… cam tot ce mai este in meniu. Cautati-o neaparat!
Plaje pietroase si distractie beton
Pe insula gasesti zeci de plaje: unele mai mici, altele mai mari, unele mai aglomerate, altele mai pustii… De toate pentru toti! Insa oricat s-ar chinui grecii sa le faca mai prietenoase pentru turisti, marea le strica planurile in fiecare primavara aducand numai pietre la mal tocmai cand turistii se pregatesc sa vina. Nu e totusi o tragedie: la orice taraba gasesti papuci cu talpa de cauciuc de purtat in apa, iar daca inchiriezi o barca (100 de euro/zi plus combustibil) poti ajunge usor la plaje ascunse printre stanci unde nisipul e fin si oamenii lipsesc cu desavarsire.
Apa transparenta este ideala pentru snorkeling sau scufundari: pe insula vei gasi zeci de centre care inchiriaza echipament pentru scuba, iar pentru cei mai putin aventurosi exista… hidrobiciclete!
Seara, locul nu ofera prea multe posibilitati de distractie. Tavernele se inchid pe la ora 11 si cluburi nu gasesti. In Paleokastritsa, in centru, sunt insa cocktail-baruri dragute unde poti incerca diverse bauturi cu amprenta locala, cum ar fi Greek Mojito sau Daiquiri, cu un strop de suc de ghimbir.
Fake-uri pe toate drumurile
Daca ajungi in Kerkyra vei observa ca unul din trei turisti are o geanta Louis Vuitton, Gucci sau Chanel. Unii ar crede ca au numerit din greseala la Monaco! Nu va speriati, posetele au fost aduse cu vaporul si, cel mai probabil, facute pe un vapor.
Pe langa uleiul de masline, produsele cosmetic bazate pe acest ulei si lingurile din lemn de maslin, in Corfu vei gasi de vanzare fake-uri mai ceva ca-n Turcia. Imitatia unei genti de 1000 de euro e cam 20-30 de euro in Corfu.