Cum trebuie să arate mașina ideală pentru familie


Tag-uri:

Atunci când se gândesc la o mașină de familie, cei mai mulți dintre noi își imaginează un autoturism spațios, cu un portbagaj încăpător, care să facă față tuturor bagajelor pentru concediu. Însă o mașină ar trebui să dispună de mult mai multe funcții și să îndeplinească și alte condiții pentru a fi potrivită pentru o familie. Branduri precum Mitsubishi și-au consacrat imaginea de producător de mașini perfecte pentru familii, îndeplinind criteriile de siguranță și spațiu pe care și le dorește orice părinte. Alte branduri au mizat pe funcționalități de ultimă oră, care să le simplifice viața părinților, atunci când călătoresc cu copiii. 

În cele din urmă, atunci când alegi o mașină de familie, trebuie să te asiguri mai ales că aceasta corespunde nevoilor tale, ale partenerului și ale copiilor tăi. De asemenea, având în vedere că o mașină înseamnă o investiție pe termen lung, mulți iau în calcul și planurile lor pe termen lung. Așadar, dacă vrei să te asiguri că faci alegerea corectă, iată care sunt cele mai importante funcții pe care ar trebui să le aibă o mașină de familie:

 

Sistem de prevenție a coliziunilor

Mașinile moderne sunt echipate cu sisteme de siguranță care pot preveni coliziunile cu alte vehicule în trafic. Forward Collision Warning (FCW) și Lane Departure Warning (LDW) sunt cele două astfel de sisteme care declanșează o alarmă care te atenționează de fiecare dată când există riscul ca mașina să fie lovită. LDW este un sistem care avertizează șoferul atunci când autoturismul începe să părăsească banda și să intre pe contrasens, fiind extrem de util pentru a preveni accidentele provocate de șoferi care au adormit la volan, spre exemplu. FCW este un sistem menit să te alerteze atunci când ești prea aproape de un vehicul din fața ta. În acest caz, sistemul poate activa frâna automată de urgență, astfel încât mașina să se oprească înainte de coliziune. Aceste două sisteme sunt potrivite mai ales pentru situațiile în care șoferul este distras de copil și riscă să provoace un accident. 

Aspirator integrat

Copiii fac adeseori mizerie, ceea ce înseamnă că vei pierde foarte mult timp încercând să cureți mașina de fiecare dată când vă întoarceți dintr-o excursie. Unele branduri au luat în considerare această problemă a părinților și au construit autoturisme dotate cu aspiratoare integrate, ușor de folosit pentru a curăța murdăria de pe tapițerie sau de pe jos, așa cum este Honda Odyssey.

Mini frigider integrat

Pleci cu copiii în concediu? Atunci cu siguranță vă va fi util un mini frigider pentru a păstra câteva băuturi reci sau niște snacksuri la temperatura potrivită. Unele mașini, precum Ford Plex, BMW Seria 7 sau Mercedes Benz S-Class, oferă un frigider poziționat între scaunele din față, ușor accesibil și pasagerilor din spate.

Stabilitate în orice condiții

Autoturismele moderne sunt dotate și cu sisteme care sporesc stabilitatea mașinii în condiții periculoase și pot reduce riscul producerii unor accidente. De exemplu, Mitsubishi Eclipse este un SUV dotat cu un sistem unic de viraj, care distribuie optim torsiunea pe roți, astfel încât mașina să poată fi controlată chiar dacă șoferul frânează sau accelerează prea tare. Alte sisteme de stabilitate pot redistribui puterea de frânare, în timp ce sistemele de frânare anti-blocare previn deraparea. 

Camera video pe spate

Camerele video pe spate îți permit să vezi cu exactitate în spatele mașinii. Administrația pentru Autostrăzile din SUA estimează că între 58 și 69 de vieți ar putea fi salvate în SUA dacă fiecare mașină ar fi echipată cu o cameră pe spate. 

Scaunele versatile

Multe mașini de tip minivan au scaune versatile, care se pot lăsa la podea sau pot fi scoase complet din autoturism, fie pentru a face mai mult loc sau pentru a instala cu ușurință un scaun pentru bebeluși pe rândul din spate.

Un autoturism care îndeplinește aceste condiții va fi, cu siguranță, unul potrivit pentru orice familie. Totuși, fiecare dintre noi are propriile sale preferințe, așteptări și nevoi, așa că este important să iei întotdeauna în calcul și atributele pe care pui tu preț atunci când pleci la drum împreună cu familia. 

Sursa foto: Tim Mossholder from Pexels

related posts

Modifică setările cookies