Elevii Liceului Cathedral Church din Carmel Valley au primit recent o înștiințare din partea conducerii școlii, potrivit căreia din toamnă fetelor li se va interzice să poarte fuste la ore. În schimb, elevele vor putea îmbrăca pantaloni, pantaloni trei sferturi sau pantaloni scurți, în funcție de sezon.
Directorul liceului, Kevin Calkin, a explicat rațiunile acestei decizii considerate de eleve radicală.
„Principala provocare legată de codul vestimentar al fetelor era lungimea fustelor lor. Școala a avut mai multe tentative de a corecta acest neajuns. Conducerea a colaborat cu Asociația Părinților, a emis mii de ore de reținere la școală, a făcut nenumărate anunțuri publice și a lucrat cu elevele unu-la-unu. Niciuna dintre acestea nu a avut efectul scontat în menținerea unei lungimi moderate a fustelor, în acord cu codul vestimentar”, a spus acesta pentru nbcsandiego.com.
În replică, circa o sută de eleve au protestat în fața liceului, față de măsurile care vor intra în vigoare la începutul anului școlar viitor.
„Mă scuzați…genunchii mei vă distrag atenția de la mesajul acestui afiș?”, „Până și Iisus a purtat fustă”, „Pasiune pentru moda noastră”, „Corpul meu, alegerea mea”, au fost doar câteva dintre mesajele pe care elevele le-au scris pe pancartele cu care au venit la protest.
Conducerea școlii rămâne pe poziții, anunțând că nu va renunța la introducerea noului cod vestimentar.
Cathedral Church High School e o școală privată cu 1.100 de elevi din clasele 9-12. Pentru a-și înscrie copiii aici, părinții plătesc taxe de școlarizare de până la 18.500 de dolari pe an.