Experiență Michelin pe plaiuri mioritice
La ediția de anul acesta a Taste of Transylvania, gastronomia tradițională primește un nou contur, prin prezența unor maeștri culinari distinși cu un total de 10 stele Michelin. Taste of Transylvania va găzdui aproximativ 30 de expozanți, pregătiți să încânte papilele gustative ale participanților cu meniuri special create pentru festival, alături de o selecție generoasă de băuturi.
În plus, față de anii anteriori, oferta de programe a festivalului Taste of Transylvania s-a extins considerabil, incluzând un concert cu Bagossy Brothers, activități de cules de cartofi și de preparare de zacuscă, printre multe altele. Iată la ce ne putem aștepta în septembrie!
„Nu va fi mai mare, ci mai bogat în evenimente” – a afirmat Trucza Adorján, fondatorul Taste of Transylvania, referindu-se la ediția festivalului de gastronomie din anul acesta, în cadrul conferinței de presă ținută vineri. Uitându-ne la lista de programe ne putem da seama că festivalul organizat în perioada 12-15 septembrie e mai mult decât un festival de gastronomie. „Mesajul principal a rămas același, adică protejarea și transmiterea valorilor gastronomiei și ale tradițiilor transilvane, numai că totul va fi realizat într-un cadru mult mai colorat și variat” – a detaliat Adorján.
Pământ natal și pământ roditor
Conceptele de „Pământ natal și pământ roditor” stau la baza evenimentului din acest an, care va avea loc la Satul de vacanță și Pensiunea Skanzen din Boroș, în perioada 12-15 septembrie și va include o serie de activități menite să aducă în prim-plan gastronomia tradițională transilvăneană.
Festivalul va găzdui demonstrații de gătit tradițional, cum ar fi pregătirea de zacuscă, churut și vinete, desfășurate pe „Dealul Mamei”, la care se vor alătura mai multe organizații civile și cluburi sportive. „Zacusca pregătită de ei o vom oferi pentru un scop caritativ, iar, în același timp, aceasta va fi o posibilitate perfectă pentru a ne întâlni cu jucătorii noștri preferați ai echipei Sepsi OSK din Sfântu Gheorghe, sau ai echipei de hochei din Gheorgheni, ori cu reprezentanții de la Crucea Roșie Română sau de la Caritas. Mai mult de atât, acest program este principalul punct de întâlnire al perspectivei strategice a festivalului Taste of Transylvania și a Fundației.” – a explicat Kozma Mónika, directorul executiv al Fundația Pro Economica.
La „Bucuria în Bucate”, o bucătărie complet utilată, casnicele și bucătarii profesioniști vor începe prin a găti simultan rețete tradiționale. Această combinație între tradițional și modern promite să aducă rezultate interesante, susținute de programul de promovare turistică Visit Harghita, partener și susținător al festivalului în 2024.
Cu cartofii împotriva caloriilor
Deoarece pe perioada festivalului vom avea destule posibilități să gustăm, organizatorii propun și două posibilități pentru arderea caloriilor adunate. Cei dornici pot participa la recoltarea de cartofi de sâmbătă sau își pot începe ziua de duminică în mod activ, luând parte la alergare organizată în parteneriat cu Running Festival din Miercurea Ciuc. Mai mult decât atât, în cadrul festivalului pot fi închiriate și biciclete pentru a explora peisajele din jur.
Anul acesta, organizatorii au pus accent pe activitățile destinate famililor, cum ar fi cinematograful, casa de joacă Legendárium și jocurile populare pentru copii, alături de expoziția „Geofolk” a lui Dávid Botond. De asemenea, moara pensiunii Skanzen va găzdui ateliere de făcut paste pentru toate vârstele. Cursele către vârful Apahavas continuă și în acest an, oferind o panoramă deosebită de la Champagne Bar.
Festival de gastronomie cu concerte!
O noutate a acestei ediții a festivalului Taste of Transylvania va fi scena pentru concerte utilată profesional, unde trupe fantastice vor garanta atmosfera adevărată de festival. Vineri, trupa Szalonna és Bandája va încânta publicul cu ritmuri energice, în timp ce sâmbătă seara, startul petrecerii va fi dat de trupa Sarmalele Reci, urmată de Boban Marković Orkestar, cunoscută pe plan internațional pentru energia sa explozivă.
Duminică, Bagossy Brothers Company va aduce un spectacol inedit în Transilvania, promițând o experiență muzicală de neuitat „Nu vrem să stricăm surpriza, dar acest concert nu numai că va fi o experiență extraordinară, dar se și potrivește extrem de bine cu atmosfera festivalului.” – a rezumat planurile Trucza Adorján.
După concerte, atât vineri cât și sâmbătă, vor urma petreceri în aer liber, animate nu doar de DJ, ci și de focuri de tabără, în timp ce cei care preferă un program mai liniștit pot opta pentru cinematograful în aer liber de la Șura Pro Economica, unde vor fi proiectate filme clasice.
Dar ce vor găti oare?
Taste of Transylvania se pregătește să ofere vizitatorilor săi un weekend plin de delicii, spectacole culinare și workshopuri gastronomice. Fondatorul, Trucza Adorján, a subliniat că la ediția din acest an vor fi prezente atât restaurante cât și bucătari care susțin tradițiile locale, astfel încât preparatele vor include elemente centrale tradiționale precum carne de miel, mămăligă și hurut. Diversitatea bucătăriei transilvane va fi evidențiată prin specialități maghiare, ceangăiești, românești și secuiești.
Festivalul va colabora cu MÁV-START Zrt. pentru a facilita transportul cu trenul, oferind și un meniu special în vagonul Taste of Transylvania.
Anul acesta, la festivalul Taste of Transylvania, o noutate în materie de cazare este programul „Cazare la casă”, care permite vizitatorilor să se cazeze în casele locuitorilor din apropierea festivalului, la Lunca de Jos. Informațiile despre acest program și alte opțiuni de cazare vor fi disponibile pe pagina web a festivalului Taste of Transylvania. Biletele pot fi achiziționate de pe link-ul de pe pagina web a festivalului, iar organizatorii recomandă urmărirea paginilor de socializare pentru promoții viitoare. Un sondaj va fi lansat curând pentru a obține feedback de la oaspeți și pentru a ajusta festivalul conform preferințelor lor, participanții având oportunitatea de a primi cupoane cu reduceri pentru biletele de intrare.