De-a lungul timpului, au fost realizate mai multe studii în vederea stabilirii beneficiilor pe care sportul le are asupra organismului. Concluzia de bază este că sportul prezintă numeroase avantaje atât în ceea ce privește sănătatea mintală, cât și cea fizică.
Exercițiile fizice te ajută să fii fericită
A fost demonstrat științific faptul că exercițiile fizice contribuie la îmbunătățirea stării de spirit, reducând anxietatea, depresia și stresul. O simplă plimbare, timp de 30 de minute, te ajută să te eliberezi de gândurile negative și îți dă o stare de bine. Unii cercetători susțin că activitatea fizică ar trebui inclusă în tratamentul pentru depresie.
Totodată, activitatea fizică este cea mai rapidă și eficientă modalitate de a elimina hormonii stresului din organism. Câteva minute de sport te vor ajută să te calmezi și să te relaxezi, întrucât astfel crește nivelul de endorfine, acele substanțe chimice produse natural de sistemul nervos central pentru a face față stresului și durerii.
Efectele exercițiilor fizice asupra bunei dispoziții sunt atât de puternice încât se observă de la primele sesiuni. Drept urmare, echipează-te cu treningul preferat și tenișii confortabili și profită de vremea frumoasă pentru a te bucura de o plimbare relaxantă.
Exercițiile fizice ajută musculatura și sistemul osos
Exercițiile joacă un rol vital în construirea și menținerea mușchilor și oaselor. Ridicarea greutăților poate stimula întărirea musculaturii atunci când este asociată cu un aport adecvat de proteine. Acest lucru se întâmplă deoarece exercițiile fizice ajută la eliberarea hormonilor care susțin capacitatea mușchilor de a absorbi aminoacizi.
Pe măsură ce înaintezi în vârstă, tinzi să pierzi masa și funcțiile musculare, ceea ce poate duce la leziuni și dizabilități. De aceea, practicarea sportului în mod constant este esențială pentru reducerea pierderilor musculare și menținerea forței pe măsură ce îmbătrânești. Totodată, exercițiile fizice contribuie la creșterea densității osoase, în tinerețe, și prevenirea osteoporozei, la senectute.
Exercițiile fizice îți dau mai multă energie
Exercițiile fizice pot fi un adevărat stimulent de energie pentru persoanele sănătoase, dar și pentru cele care suferă de numeroase afecțiuni. Un studiu recent a arătat că șase săptămâni de exerciții fizice regulate contribuie la reducerea stării de oboseală. În plus, sportul poate crește nivelul de energie pentru persoanele care suferă de sindromul oboselii cronice, o afecțiune caracterizată prin episoade lungi de oboseală, cu o durată mai mare de șase luni, dar și pentru cele care suferă de boli progresive, precum cancer, SIDA și scleroza multiplă.
Totodată, sportul te ajută să dormi mai bine, deoarece contribuie la menținerea ritmului circadian. Este important să îți planifici exercițiile fizice în timpul zilei și să eviți sportul în apropierea orei de culcare.
Când faci sport nu doar că te simți mai bine, dar și arăți mai bine. Astfel, stima de sine crește și ești mai dispusă să îți asumi riscuri profesionale și personale, să interacționezi cu oamenii și să legi prietenii. Drept urmare, practicarea exercițiilor fizice contribuie la îmbunătățirea multor aspecte ale vieții și este important să alegi activitățile care se potrivesc cel mai bine cu personalitatea și stilul tău.
Sursă foto: Alena Ozerova/ Shutterstock