La un calcul simplu, membrii Generaţiei Z au în prezent cel mult 23 de ani, ceea ce înseamnă că sunt proaspăt intraţi pe piaţa muncii sau se pregătesc să facă acest lucru. Se preconizează că, până în 2020, Generaţia Z se va apropia sau chiar va depăşi 20% din totalul populaţiei active.
Împărţirea pe „generaţii” nu e făcută la întâmplare, ci se bazează pe studii aprofundate în ceea ce priveşte comportamentul în societate în funcţie de anul naşterii. În aceste condiţii, nu e de mirare că Generaţia Z va gândi şi va acţiona într-un mod diferit comparativ cu predecesorii „mileniali” (cei născuţi după 1980). Astfel, sunt câteva aspecte care vor produce o mică revoluţie pe piaţa muncii, angajatorii fiind nevoiţi să se plieze pe o nouă tipologie de angajat.
Generaţia Z vrea siguranţă şi e independentă
Majoritatea tinerilor şi adolescenţilor de astăzi a simţit pe propria piele, la o vârstă fragedă, efectele crizei economice mondiale din perioada 2007-2010. Văzându-şi părinţii în luptă cu recesiunea, Generaţia Z e mai realistă, mai pragmatică, orientată către siguranţa locului de muncă şi a veniturilor. De asemenea, noii actori de pe piaţa muncii nu vor aprecia la fel de mult spiritul de echipă şi colaborarea, preferând să fie judecaţi mai degrabă după propriile merite şi să nu depindă de alţii. Generaţia Z va fi dispusă să muncească din greu pentru îndeplinirea unui obiectiv, dar va dori şi o răsplată pe măsură.
Generaţia Z vrea să le facă pe toate
Rapiditatea cu care se petrec lucrurile în jur îi determină pe cei din Generaţia Z să nu aibă deloc răbdare şi să experimenteze cât mai mult. Astfel, va creşte interesul angajaţilor pentru a ocupa roluri multiple într-o companie, în acelaşi timp. Vorbim despre o abilitate „multitask” care dezvoltă atenţia simultană şi capacitatea de a lucra în paralel la două sau mai multe lucruri. Şi procesul clasic de învăţare (pe băncile şcolilor sau facultăţilor) va suferi schimbări radicale, tendinţa fiind de a apela la cursuri şi tutoriale online.
Generaţia Z nu ţine cont de geografie
Dacă „milenialii” au fost pionieri în era digitală, tinerii din Generaţia Z s-au născut în ea şi folosesc la turaţie maximă toate avantajele oferite de progresul tehnologic. De aici uşurinţa cu care aceştia reuşesc să interacţioneze cu semenii globali, indiferent de distanţa geografică. Pe piaţa muncii e un avantaj enorm, referindu-ne în primul rând la găsirea locului de muncă ideal.