"Este în derulare un contract subsecvent planificat pentru anul 2018 în cadrul unui acord-cadru din 2017 pentru dotarea unităţilor sanitare cu echipamente de screening auditiv la bebeluşi. Până la sfârşitul anului, 161 de unităţi sanitare vor fi dotate cu 191 de astfel de echipamente”, a declarat subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Tiberius Brădăţan într-o conferinţă de presă organizată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
În plus, Ministerul Sănătăţii a demarat procedurile pentru dotarea a 140 de maternităţi cu şapte tipuri de incubatoare, în funcţie de nivelul de competenţă al fiecărei maternităţi.
“E vorba de un acord-cadru cu o cantitate minimă de 279 de incubatoare, care au valoarea cuprinsă între 32.000.000 de lei şi 128.000.000 de lei”, a adăugat subsecretarul de stat.
Potrivit acestuia, incubatoarele vor ajunge în spitale la începutul anului viitor.
“Biocraţia e cea care încetineşte de multe ori nişte programe ambiţioase. Intenţia Ministerului Sănătăţii este de a se ajunge la rectificarea bugetară şi există nişte promisiuni prin discuţiile Ministerului Finanţelor să fie asigurată funcţionarea programelor de sănătate la nivelul care a fost prevăzut iniţial, nu finanţarea la jumătate, dar cel puţin 100%”, a mai precizat Brădăţan.
În România, la fiecare 1.000 de naşteri viabile, 3 dintre nou-născuţi prezintă deficienţe de auz greu de sesizat în lipsa unui control de specialitate.
Surditatea — sau hipoacuzia profundă — este afecţiunea nativă cu cea mai mare incidenţă de la noi din ţară. Aceasta este depistată de cele mai multe ori de-abia în jurul vârstei de 2 ani, când şansele de recuperare a capacităţii de vorbire a copilului sunt cu mult mai reduse.