Afla la ce varsta divorteaza cei mai multi dintre romani


Aproape 6.500 de certificate de divort au fost eliberate pana in septembrie, in peste 2.300 din cazuri fiind vorba despre cupluri ai caror parteneri au varste cuprinse intre 30 si 40 de ani, conform unui comunicat al Ministerului Administratiei si [...]


Aproape 6.500 de certificate de divort au fost eliberate pana in septembrie, in peste 2.300 din cazuri fiind vorba despre cupluri ai caror parteneri au varste cuprinse intre 30 si 40 de ani, conform unui comunicat al Ministerului Administratiei si Internelor (MAI).

Potrivit datelor statistice ale Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date din MAI, categoria de varsta care a solicitat cele mai multe divorturi este cea a carei membri au varsta cuprinsa intre 30 si 40 de ani, 2.321 de certificate fiind inregistrate in Registrul unic al certificatelor de divort prin acordul sotilor si eliberate solicitantilor.

Acestei categorii de varsta ii urmeaza cea a carei membri au intre 40 si 50 de ani, cu 1.423 de certificate de divort si cea formata din tineri cu varstele cuprinse intre 20 si 30 de ani, cu 1.131 de certificate.

Potrivit comunicatului MAI, din cele 6.463 de cereri inregistrate si eliberate, 5.586 au provenit din mediul urban, numai in Bucuresti eliberandu-se 1.576 de certificate de divort. Doar 877 de astfel de cereri au fost formulate in mediul rural.

Cererile de divort au fost depuse atat la primaria care are in pastrare actul de casatorie sau pe raza careia se afla ultima locuinta comuna a sotilor, cat si la birourile notariale, fiind inregistrate 4.502 de certificate eliberate de Primarie sau Oficiile de stare civila si 1.961 de certificate eliberate de Birourile notariale“, se mai arata in comunicat.

Mediafax

related posts

Modifică setările cookies