Afla ce sport poti face in timpul sarcinii


Pot sa fac sport in timpul sarcinii? Raspunsul este: categoric, da! Si nu doar fitness, ci o multime de alte sporturi. Totul e sa nu exagerezi. Citeste mai jos ca sa afli pana unde poti merge cu miscarea.


Inainte de-a incepe exercitiile fizice de orice fel trebuie sa obtii aprobarea medicului care te monitorizeaza. Daca faceai sport regulat inainte de-a ramane insarcinata, e foarte probabil sa nu intampini vreun impediment la inceput de sarcina, urmand ca pe parcurs sa-ti adaptezi ritmul.

Inima trebuie sa inregistreze sub 140 de batai pe minut si trebuie sa eviti supraincalzirea, mai ales in primul trimestru de sarcina. Alege una din variantele de mai jos – cea care ti se potriveste mai bine – pentru a ramane o gravida in forma.

1. Exercitiile Kegel. Gravidele care recurg la ele vor descoperi adesea ca nasc foarte usor. Acest tip de exercitii intareste muschii si minimalizeaza, astfel, doua mari probleme ce pot aparea in timpul travaliului: slabirea vezicii urinare si aparitia hemoroizilor.

2. Inotul. Multi medici si specialisti in sport considera inotul ca fiind cel mai sigur mod de intretinere fizica recomandat gravidelor. Inotul iti mentine corpul tonifiat, dar nu-ti tensioneaza articulatiile. Atunci cand inoti, bataile inimii se accelereaza fara aparitia supraincalzirii. Atentie, insa: de evitat scuba divingul sau skiul nautic – in ambele cazuri pot aparea accidente neprevazute.

3. Mersul pe jos. Este foarte benefic, deoarece este sigur pentru corpul tau. Genunchii suporta mersul la pas mult mai usor decat alergatul si, in plus, poate fi usor inserat in rutina zilnica. Poarta pantofi comozi, la talpa, pentru a reuduce riscul impiedicarii si presiunea asupra picioarelor.

4. Alergarea si joggingul. Daca esti obisnuita sa alergi, poti s-o faci in continuare. Daca nu ai alergat inainte de sarcina, intreaba-ti obstetricianul mai intai. Asigura-te ca esti suficient hidratata, evita supraincalzirea si poarta pantofi potriviti pentru acest tip de activitate.

5. Mersul pe bicicleta. Cel mai bun lucru la bicicleta este ca iti sustine greutatea. Iti propunem sa optezi pentru o bicicleta de camera – astfel, riscul de a cadea este eliminat.

6. Urcatul scarilor si exercitiile pe aparate. Sunt doua modalitati excelente, pentru ca nu implica un risc major de-a te impiedica sau cadea. Totusi, e bine sa fii si tu prevazatoare. Urcatul scarilor este o optiune perfecta pentru imbunatatirea ritmului cardiovascular.

7. Yoga. E bine cunoscut faptul ca yoga elimina stresul si relaxeaza trupul. Majoritatea tipurilor de yoga sunt sigure in timpul sarcinii, cata vreme nu sunt prea riguroase.

8. Aerobicul. Nu e contraindicat desi, pe masura ce centrul tau de greutate se schimba, e posibil sa nu mai poti sa-ti mentii echilibrul la fel de bine ca inainte. Evita sa stai intinsa pe spate pentru o perioada prea mare de timp.

9. Dansul. Poti dansa foarte bine si la tine acasa sau la o sala de dans care ofera cursuri speciale pentru gravide. Nu exagera insa invartitul sau topaitul.

Bucura-te de miscare, dar opreste-te din exercitii imediat ce observi sangerari vaginale, ameteli, stari de lesin, rasuflare intretaiata, contractii sau senzatie de greata. Raporteaza mediat medicului toate aceste simptome si nu uita: pentru a le evita fa sport cu mintea, nu doar cu trupul.

related posts

Modifică setările cookies