Visul unei familii de a avea copii poate fi spulberat in cateva clipe de un diagnostic de infertilitate. Nu este insa o situatie fara iesire, indiferent care dintre parteneri poarta problema.
Medicina a evoluat atat de mult incat ferilizarea poate avea loc chiar si cu ajutorul unei injectii, prin care ovulul tau e fecundat direct. Citeste mai departe despre injectia intracitoplasmatica cu sperma, cand e nevoie de ea si ce presupune aceasta procedura.
Injectia intracitoplasmatica cu sperma (ICSI) este un procedeu de reproducere asistata folosit pentru a trata problemele de fertilitate masculina cauzate fie de “lipsa de vioiciune” a spermatozoizilor, fie de cantitatea scazuta de lichid seminal sau calitatea lui.
De fapt, ICSI functioneaza ca un pas ajutator in procedura de fertilizare in vitro. Procedura presupune injectarea unui spermatozoid direct in ovulul recoltat. Apoi, ovulul fecundat este implantat in uter sau intr-unul din tuburile falopiene.
Fertilizarea – pas cu pas
Daca ati decis sa incercati aceasta procedura, pregatiti-va psihic pentru o perioada agitata in viata voastra. Etapele presupun monitorizare atenta, recoltari atat de la tine cat si de la partener si abia apoi injectia propriu-zisa.
1. Pentru el. Tratamentul incepe asemanator celui pentru fetilizarea in vitro. Adica, partenerul tau trebuie sa dea sau sa i se recolteze o mostra de lichid seminal. In cazul in care exista un blocaj care impiedica eliminarea lichidului seminal pe cale normala sau daca exista probleme in calitatea lui, recoltarea se va face direct din testicul printr-o mica incizie si aspirare. La fel se va intampla si daca partenerul tau a suferit o vasectomie anterioara, iar reversia ei nu a functionat.
2. Pentru ea. O procedura de acest gen, in care sa se foloseasca propriile ovule, presupune o monitorizare de cateva saptamani inainte de extragerea ovulelor. Vei fi ajutata prin administrarea de hormoni foliculostimulanti, astfel incat ovarele tale sa produca mai multe ovule (hiperovulatie). Daca ovulul se maturizeaza si e pregatit pentru fecundare, vor fi recoltate mai multe cu ajutorul unei sonde cu ultrasunete.
Injectia
Se face “la microscop”. In ovul este introdusa sperma si urmeaza perioada de incubare. Daca are loc fertilizarea, ovulul este lasat sa se dezvolte 3 pana la 5 zile, iar apoi este plasat in uter. De obicei, sunt folosite 2 pana la 4 ovule fecundate pentru a spori sansele de reusita. Daca procedura s-a efectuat pe mai multe ovule, acestea pot fi congelate pentru incercari viitoare.
Cine are nevoie de injectia intracitoplasmatica?
Daca partenerul tau a fost diagnosticat cu infertilitate, atunci injectia intracitoplasmatica cu sperma poate fi solutia pentru a concepe un copil.
ICSI poate fi un procedeu recomandat in cazul:
• problemelor severe de infertilitate
• azoospermie
• vasectomii anterioare
• fertilizarea in vitro traditionala nu a avut succes
De asemenea, ICSI este folosita in cazul cuplurilor care planuiesc sa faca teste genetice ale embrionului pentru a detecta anumite boli.
Care sunt sansele de reusita si riscurile?
In urma injectiei intracitoplasmatice cu sperma sansele ca ovulul sa fie fertilizat sunt de 50%-80%. Totusi, doar pentru ca fertilizarea a avut loc, nu inseamna si ca ovulul se va dezvolta intr-un embrion si nici ca acesta se va prinde de uter sau ca va continua sa creasca. Sansele unei sarcini reusite sunt de 25-30%.
Care sunt riscule procedurii?
• Sindromul de hiperstimulare ovariana, cauzat de tratamentul hormonal care te ajuta se eliberezi mai multe ovule.
• Sarcina multipla. Sansele sa concepi gemei cresc cu 30% si cu 10% in cazul unei sarcini cu tripleti.
Daca ai trecut deja de 40 de ani mai exista si riscul ca ovulele tale sa nu fie suficient de puternice incat sa duca la aparitia unei sarcini, chiar si prin aceasta procedura. In acest caz trebuie sa iei in calcul si posibiliatatea folosirii ovulelor de la un donator.
Calea pe care o veti alege nu va fi cea mai usoara, dar la capatul drumului rezultatul va fi minunea pe care o asteptati de atata timp: un copil minunat!