Alaptarea naturala dupa cezariana, recomandari si restrictii


Nasterea prin cezariana a devenit destul de populara in randurile femeilor din Romania. De aceea este necesar ca viitoarele si proaspetele mamici sa aiba acces la informatii cu privire la implicatiile unei astfel de interventii chirurgicale, dar si la schimbarile [...]


Nasterea prin cezariana a devenit destul de populara in randurile femeilor din Romania. De aceea este necesar ca viitoarele si proaspetele mamici sa aiba acces la informatii cu privire la implicatiile unei astfel de interventii chirurgicale, dar si la schimbarile pe care le poate produce pentru o scurta perioada de timp.

Nasterea prin cezariana si nasterea naturala au un anumit impact asupra procesului de alaptare naturala a copilului. Mamicile care si-au dorit sa nasca natural (dar din anumite motive acest lucru nu a fost posibil) au tendinta sa fie dezamagite de ele.

In astfel de situatii, ele incep sa se teama ca nu vor putea nici sa-si alapteze natural bebelusul, scrie breastfeedingbasics.com. Din fericire, toate aceste temeri sunt nefondate. Nu exista un motiv pentru care alaptarea la san sa nu poata fi experimentata de catre mamicile care au nascut prin cezariana.

Citeste si: Afla cum te recuperezi dupa o nastere normala

In cazul in care urmeaza sa dai nastere unui bebe prin intermediul cezarienei, este bine sa stii ca alaptarea naturala contribuie la imbunatatirea acestei experiente. Daca dupa o nastere asistata stimularea lactatiei se realizeaza cu intarziere, sfatul nostru este sa nu te ingrijorezi. Este normal ca mamicile care au trecut printr-o interventie chirurgicala cezariana sa aiba nevoie de un timp pentru a se reface fizic.

Avantaje ale alaptarii naturale dupa nasterea prin cezariana

In principal, avantajele aduse de contactul mamica-bebelus sunt aceleasi atat pentru femeile care au nascut pe cale naturala, cat si pentru cele care au suferit o operatie cezariana.

Printre aceste beneficii ale alaptarii naturale se numara: stimularea rapida a lactatiei, producerea oxitocinei (hormon) care ajuta la contractarea uterului, dezvoltarea sistemului imunitar al bebelusului cu ajutorul colostrului, consolidarea legaturii dintre mamica si bebelus.

In plus, mamicile care au nascut prin cezariana si au optat pentru o anestezie locala au un avantaj in plus. Alaptarea bebelusului la scurt timp dupa nastere, atunci cand efectul anestezicului este inca prezent, se realizeaza fara prea mari dureri.

Este important de retinut faptul ca bebelusii nascuti prin cezariana pot fi usor letargici si somnorosi, mai ales atunci cand mama s-a aflat sub anestezie pentru o perioada mai lunga de timp. In astfel de situatii, stimularea lactatiei va fi intaziata, iar bebelusul va avea nevoie de putina incurajare pentru a putea fi hranit corespunzator.

Citeste si: De ce NU trebuie sa-ti fie rusine ca alaptezi in public

Medicatia dupa nasterea prin cezariana

Multe dintre mamici considera ca medicatia prescrisa in urma nasterii prin cezariana poate fi daunatoare bebelusului. Te informam ca antibioticele si analgezicele pe care o proaspata mamica trebuie sa le ia nu afecteaza dezvoltarea micutului.

Daca nu te-am convins, iti oferim si explicatia specialistilor: cantitatea de medicamente ajunsa in laptele matern este infima, iar volumul de colostru si de lapte produs in primele zile post-partum este si el la fel de scazut. In aceste conditii, cantitatea ingerata de copilas este atat de mica incat nu poate sa ii dauneze.

Mamicile trebuie sa depaseasca aceasta teama si sa isi administreze analgezicele necesare atunci cand au dureri. In plus, ele trebuie sa inteleaga ca ingrijirea postoperatorie este foarte importanta atat pentru propria stare de bine, cat si pentru cea a bebelusilor. Perioada post-partum nu trebuie sa se transforme intr-un martiriu, de aceea te sfatuim sa urmezi cu incredere tratamentul prescris de medic ul specialistsi sa te odihnesti ori de cate ori te simti epuizata.

Citeste si: Cum sa iti alaptezi corect bebelusul

Anestezia din timpul unei operatii cezariene si urmarile sale

Iti recomandam sa discuti cu medicul ginecolog despre tipul de anestezie pe care il va face atunci cand vei naste. Fie ca alegi anestezia generala sau locala (epidurala, spinala), este important sa ai raspunsuri la toate intrebarile care te nelinistesc.

Atunci cand aducerea pe lume a bebelusului se face printr-o nastere programata (cezariana), majoritatea mamicilor prefera anestezia locala deoarece recuperarea postoperatorie este mai rapida si, in plus, alaptarea bebelusilor se poate realiza la scurt timp dupa iesirea din interventia chirurgicala.

In cazul in care ai optat pentru o anestezie generala, te informam ca hranirea la san a bebelusului se va face cu o oarecare intarziere. Atunci cand vei fi refacuta complet, vei putea recupera fara probleme “timpul pierdut”. Trebuie doar sa ai rabdare si sa urmezi sfatul medicului cu strictete pentru a evita aparitia complicatiilor postoperatorii.

Citeste si: A doua nastere: cezariana sau nastere naturala?

Nasterea prin cezariana trebuie privita ca orice alta operatie, cu riscurile si implicatiile ei. De aceea, sfatul nostru este sa nu te nelinistesti daca recuperarea ta dureaza mai mult decat a altor mamici. Fiecare persoana este diferita in felul ei, iar fiecare organism se recupereaza intr-o maniera proprie.

In ceea ce priveste perioada de spitalizare, aceasta este mai indelungata daca aducerea pe lume a copilasului se realizeaza prin cezariana si nu prin nastere naturala. Te sfatuim sa profiti de timpul petrecut in spital pentru a te reface si pentru a te odihni corespunzator.

In plus, cu ajutorul personalului specializat vei putea invata cum sa alaptezi corect sau care sunt cele mai comode pozitii de alaptare a bebelusului, dar si diferite informatii utile unei proaspete mamici. Iti garantam ca toate acestea iti vor fi de folos atunci cand tu si bebe veti ajunge acasa.

Stim ca in unele momente va fi epuizant sa fii mamica si poate chiar dificil, dar incearca sa te adaptezi treptat noului rol. Prezenta si sprijinul familiei sunt extrem de importante in primele luni dupa nastere. De aceea, nu ezita sa ceri ajutorul celor apropiati atunci cand te simti coplesita sau obosita. Cu siguranta vor fi mai mult decat bucurosi sa te sprijine si sa iti fie alaturi! 

related posts

Modifică setările cookies