Bebelusii stiu cine-i seful


In jurul varstei de 10 luni, un sugar e capabil sa inteleaga scara ierarhiilor din societatea in care traieste.


Pentru majoritatea vietuitoarelor de pe pamant, un lucru este bine stabilit: marimea conteaza. Pasarile se umfla in pene ca sa para mai voluminoase si sa-si impresioneze adversarul, iar oamenii isi cumpara masini cat mai mari cam din acelasi motiv.

De exemplu, oamenii de stiinta au concluzionat ca la alegerile electorale avem tendinta sa optam in favoarea candidatului mai inalt. Tot ei au descoperit recent ca bebelusii care au implinit 10 luni tin cont de marime ca reper al ierarhiilor sociale.

Cum au descoperit savantii preocuparile alese ale creierelor micilor nazdravani? Simplu! S-au folosit de desene animate. Un grup de cercetatori de la Harvard University le-a aratat unor copii cu varste cuprinse intre 11 si 16 luni o serie de imagini video in care doua dreptunghiuri insufletite cu cate un ochi si-o gura, dar de marimi diferite, se luptau pentru suprematie.

In filmulete, dreptunghiul mare si cel mic se impingeau unul in altul, incercand sa mearga pe aceeasi poteca. Uneori, dreptunghiul mai mic ceda in fata rivalului sau mai mare si se dadea la o parte. Alteori, era randul dreptunghiului mai mare sa se recunoasca invins.

Cercetatorii au masurat apoi cat timp au stat cei mici cu ochii atintiti in ecran, dupa ce lupta lua sfarsit. Copiii se uitau la ecran in jur de 20 de secunde atunci cand dreptunghiul mai mare pierdea confruntarea, si doar 12 secunde cand acesta castiga.

Potrivit psihologilor, cu cat un minor priveste un timp mai indelungat derularea unei scene, cu atat este mai surprins de ceea ce vede.

Oamenii de stiinta au pus cap la cap informatiile culese si au ajuns la concluzia ca pana si minorii care nu vorbesc inca inteleg suficient despre suprematia in societate. Cu alte cuvine: atunci cand “David” l-a batut pe “Goliat” surpriza a fost si pentru ei una de proportii!

Reprezentarile mentale cu privire la suprematia in soietate isi fac aparitia odata cu deprinderea miscarilor motrice, adica din momentul in care copilul incepe sa mearga de-a busilea si sa dezvolte alte miscari mai legate.

Cercetatorii au mai constatat ca cei mici par sa fi asociat dreptunghiurile mari cu figura parintilor, iar pe cele mici cu ale copiilor.

related posts

Modifică setările cookies