Cât de importantă este joaca în dezvoltarea timpurie a copiilor


Chiar dacă de cele mai multe ori adulții nu acordă importanță activităților ditractive și jocurilor, acesta au o mare contribuție în dezvoltarea copiilor. 


Joaca are un rol esențial în dezvoltarea copiilor, atat din punct de vedere cognitiv și emoțional, cât și din punct de vedere fizic. Orice fel de activitate, cu jucării sau fără, contribuie la dezvoltarea celor mici. 

Importanța jocului în educația timpurie nu poate fi subestimată, tocmai pentru că cei mici folosesc experiențele din jocuri pentru a învăța noi mecansime care le vor fi utile în timpul vieții.  

Joaca și învățarea. Prin jocuri în care este nevoie de numărătoare sau de scor, copiii își dezvoltă abilitățile de comunicare și de învățare. De asemenea, copiii învață mult mai ușor orice prin joacă, cântec sau desen. 

Un viitor activ. Un copil care este obișnuit de mic să facă efort fizic, să alerge, să se cațere în copaci sau să facă sport, este foarte probabil să devină un adult cu o viață activă și sănătoasă. 

Spirit de echipă. Prin joacă, cei mici își dezvoltă spiritul de echipă și își crează abilitatea de comunicare cu persoanele din jurul lor. Jocurile de grup sunt benefice pentru copii, tocmai pentru că îi ajută să-și dezvolte abilitățile de a interacționa cu diverse situații în care se află.  

Creativitate. Jocurile în care copiii își imaginează personaje, situații sau diverse evenimente, le dezvoltă abilitatea de a ști să reacționeze la diverse situații. Desenatul, coloratul, dar și cântecele improvizate sunt o bună modalitate pentru copii de a se juca sănătos. 

Dezvoltarea precoce a creierului. Jocul participă la dezvoltarea copilului, oferindu-i acestuia o mai bună înțelegere a lumii înconjurătoare și stabilirea unor principii de bază. 

Stimularea inteligenței. Jocul are un rol extrem de important în dezvoltarea intelectului unui copil. Un studiu realizat de Universitatea din Arkansas (https://bit.ly/2XiFVXq) arată că oferirea regulată de jucării copiilor contribuie la un IQ mai mare până la vârsta de trei ani. Psihologul Edward Fisher a descoperit că jocul ar putea îmbunătăți dezvoltarea cognitivă, lingvistică și socială a unui copil.

 

Citește mai multe aici

 

  • Cât de importantă este joaca în dezvoltarea timpurie a copiilor

related posts

Modifică setările cookies