Ai hotarat ca esti pregatita sa devii mama si esti gata sa faci fiecare pas pentru a ramane insarcinata si pentru a avea un bebelus sanatos. Daca vrei sa pornesti cu dreptul pe acest drum, ai nevoie de un organism sanatos, care sa poata duce cu bine sarcina.
Orice viitoare mamica isi doreste sa aiba o sarcina fara probleme, iar cea mai buna cale e sa incepi sa ai grija de tine, chiar inainte sa fii gravida. O dieta sanatoasa te va ajuta nu numai sa ai un copil sanatos, dar si sa ramai insarcinata mai usor.
Invata sa iti iei nutientii necesari din dieta zilnica
Orice dieta pentru o mamica in devenire trebuie sa includa nutrientii si mineralele foarte importante pentru dezvoltarea unei sarcini.
• Acidul folic. Medicii spun ca ar trebui sa oferi corpului cantitatea necesara de acid folic chiar inainte ca sarcina sa fie confirmata. Acidul folic ajuta la dezvoltarea celulelor si a embrionului. Pe langa suplimentele cu acid folic, e bine sa incluzi in dieta zilnica si alimente care il contin: spanac, avocado, alune, cereale integrale, paine integrala, suc de portocale si grapefruit.
• Construieste-ti din timp rezervele de calciu. Acesta te va ajuta sa ai oase sanatoase pe perioada sarcinii, dar si pe micutul tau sa aiba oase puternice atunci cand va creste mare. Mananca 3-4 portii de lactate pe zi pentru a-ti asigura necesarul de calciu.
• Cand vei ramane insarcinata, micutul tau va avea nevoie de fier, pe care il va lua din rezervele tale. Daca nu ai suficient, poti sa te confrunti cu anemie. Asa ca e bine sa iti suplimentezi stocurile. Cele mai bune surse de fier sunt legumele cu frunze verzi, fasolea, carnea rosie si cerealele.
• Fibrele sunt foarte importante pentru ca te vor ajuta sa iti reglezi digestia dinainte sa ramai insarcinata. In perioada sarcinii te vei confrunta cu constipatia, dar poti rezolva problema inca de acum, daca organismul tau isi regleaza metabolismul. Cerealele integrale, fasolea, fructele si legumele proaspete nu trebuie sa lipseasca din dieta ta zilnica.
Hidrateaza-te
Acum e momentul sa detoxifici organismul pentru a-l pregati pentru micutul tau. Asa ca pe lista de bauturi inainte de sarcina trebuie sa treci cu litere mari: APA. Bea cel putin 8 pahare pe zi, pentru ca te vor ajuta sa elimini toxinele. Poti sa variezi cu multe sucuri naturale, stoarse de tine acasa. Intre timp, renunta la bauturile carbogazoase light, pentru ca au indulcitori artificiali, pe care e bine sa ii eviti.
Invata sa mananci sanatos
Gata cu mancarea prea grasa, prea dulce, cu aditivi si E-uri. Alege alimentele cu multe vitamine, minerale, proteine si fibre si cauta, pe cat posibil, sa cumperi hrana bio.
Reaminteste-ti cum iti facea mama pachetelul pentru scoala si fa acelasi lucru pentru tine acum. In loc sa mananci fast-food in pauza de masa, ia cu tine un sandvis sanatos, cateva felii de branza, fructe proaspete, nuci sau stafide, care sa iti potoleasca foamea de peste zi.
Daniela Popa are 29 de ani si a stiut clar, imediat dupa casatorie, ca e momentul sa isi mareasca familia, asa ca a inceput pregatirile pentru a deveni mamica. “A fost o schimbare soc de stil de viata. Nu am mai aprins nicio tigara, nu am mai baut decat un pahar de vin la anumite ocazii si nu mai des de o data pe saptamana. Nu am reusit sa renunt complet la prajeli, in schimb am renuntat complet la carne, cu exceptia pestelui si fructelor de mare. Miscare nu reusesc sa ma mobilizez sa fac zilnic, in schimb, din martie pana in octombrie ies la o plimbare de minimum 15 km cu bicicleta macar o data pe saptamana”, spune tanara.
Nu e niciodata prea tarziu sa incepi pregatirea organismului tau pentru o sarcina. Cercetatorii americani au demonstrat recent ca schimbarile pe care le face o mamica in dieta ei, chiar si cu numai o luna inainte de sarcina, ii asigura si viitorului bebelus o viata sanataoasa.