Sunt multe boli in care istoricul familial este considerat drept factor de risc sau drept o predispozitie. Fie ca sunt afectiuni imunitare, fie ca sunt suferinte ale unor organe, frecventa crescuta la membrii acelorasi familii a trezit interesul specialistilor catre studierea acestui aspect.
Realizarea unui arbore ce cuprinde istoricul afectiunilor unei familii poate ajuta in detectarea din timp a predispozitiei copiilor catre anumite boli.
Este asemanator cu un arbore genealogic si cuprinde, pe langa nivelul de rudenie dintre membrii familiei, toate afectiunile asociate acestora.
Cum se utilizeaza istoricul medical?
Un copil mosteneste jumatate din genele tatalui si jumatate din cele ale mamei. Cand unul dintre parinti sufera (sau a suferit) de o anumita afectiune, genele care au determinat-o pot fi transferate la copil sau pot creste posibilitatea de manifestare a acesteia.
In acest fel, istoricul medical ajuta medicul sa:
- identifice la timp predispozitia copilului tau la diverse boli
- evalueze riscul de imbolnavire
- recomande anumite teste sau tratamente
- sugereze schimbari in modul de alimentatie sau in stilul de viata
Un astfel de istoric al bolilor din familie nu poate prezice viitorul sanatatii copilului tau, ci doar ofera informatii asupra riscurilor.
De exemplu: intr-o familie cu istoric de astm bronsic este bine ca cel mic sa fie ferit de contactul prelungit cu polenul, praful, umezeala sau anumite alimente. Binevenita ar fi si efectuarea unui test de evaluare a comportamentului organismului dupa contactul cu diversi alergeni. In acest fel, istoricul familial intervine atat in prevenire, cat si in orientarea catre investigatii specifice.
In acelasi fel pot fi judecate si multe alte boli: cardiace, respiratorii, obezitatea, diabetul etc.
Cum se realizeaza?
Toti membrii familiei sunt implicati in aceasta activitate, deoarece fiecare informatie are importanta sa. Daca doresti sa te implici in realizarea unui astfel de istoric, trebuie sa explici tuturor ca beneficiarii directi ai acestuia sunt copiii. Este o munca asemanatoare cu a unui detectiv.
Ce date cuprinde istoricul medical al membrilor familiei?
- sex, data nastere, etnie (acolo unde este cazul)
- boli sau alte situatii speciale legate de starea de sanatate
- obiceiuri, stil de viata
- cauza mortii (daca este cazul)
Daca te duci cu cel mic la o consultatie, una dintre primele intrebari se refera la bolile in familie. Sigur ca ai aceste date in ceea te priveste, insa trasaturile genetice nu se opresc la parinti. Cateodata ai date precise si despre bunici.
Daca tati este cu voi, te poate ajuta cu informatii despre familia sa. Insa nu intotdeauna te afli in situatia de a raspunde multumitor la aceasta intrebare.
Chiar daca este o munca laborioasa, utilitatea ei se poate pastra si peste ani cu conditia ca toate noutatile sa fie adaugate acestui istoric.