Sotul tau a avut diferite simptome in timpul sarcinii? Ai observat ca a luat in greutate si ca are pofte? L-ai auzit plangandu-se de greata de dimineata si de picioare umflate? Ei bine, tatii pot experimenta o sarcina empatica, iar speciliastii au descoperit ca nici dupa momentul nasterii bebelusului ei nu sunt feriti de anumite probleme.
Depresia postpartum este o conditie medicala severa care, contrar tuturor credintelor, nu este determinata doar de modificarile hormonale.
Studii recente arata ca exista o multitudine de motive care duc la aparitia acestui tip de reactie, printre care, teama de a-ti asuma noi responsabilitati, ingradirea libertatii, aparitia grijilor legate de aspecte financiare si faptul ca, deseori, barbatii sunt incurajati sa-si interiorizeze sentimentele.
Daca ai observat o schimbare negativa de comportament la sotul tau dupa nasterea celui mic, exista probabilitatea ca acesta sa sufere de o depresie postpartum, de vreme ce specialistii sustin ca 10% dintre barbati pot manifesta simptome specifice acestui tip de afectiune.
Iata care sunt simptomele depresiei postpartum si tratamentele propuse de medici pentru vindecarea ei.
Simptome
Simptomele depresiei pre si post natale sunt foarte asemanatoare cu semnele tipice care se manifesta in bolile depresive.
Acestea includ:
• atitudinea iritata
• furia
• uzul de substante alcoolice sau ilegale
• stima de sine scazuta
• lipsa de interes fata de activitatile care ii faceau placere candva
• oboseala
• schimbarile de apetit
• tulburarile de somn
Mai mult decat atat, cel mai semnificativ semn al depresiei postpartum consta in lipsa dorintei de relationare cu bebelusul.
Tratamente
Cu dragoste, rabdare si sprijin, familiile care observa simptomele trebuie sa-i evidentieze taticului ca are nevoie de ajutor pentru a depasi aceasta perioada. Ele ii pot propune un control specializat la un psiholog, care va dori sa stie istoria familiei, cand si cum s-a manifestat depresia si daca a fost observata inceperea consumului de substante alcoolice sau ilegale.
In plus, medicii vor realiza teste de laborator specifice, intrucat izbucnirea depresiei poate fi cauza de o tiroida lenesa sau de anemie.
In urma analizelor, afectiunea poate fi tratata cu pastile si psihoterapie. Cel mai important remediu insa este sprijinul familiei. Suportul sotiei si al celor din jur va cantari enorm in procesul de vindecare si va contribui la imbunatatirea constanta a starii tatalui.
Nu in ultimul rand, barbatii ar trebui incurajati in permanenta sa-si exteriorizeze sentimentele si sa vorbeasca despre problemele lor. Exprimarea temerilor ii va ajuta sa vada lucrurile mai clar si sa-si stabileasca noi obiective.