Martisorul este strans legat de traditia romaneasca si dateaza dinaintea crestinismului, avand legatura cu scenariul ritual al anului nou agrar, celebrat primavara.
Istoria martisorului are la baza atestari documentare vechi si incepe cu Soarele care, intruchipat intr-un barbat chipes, cobora pe pamant pentru a dansa hora in sate. Un dragon l-a rapit si l-a inchis intr-un beci al unui palat si, de teama creaturii infricosatoare, nimeni nu indraznea sa-l salveze pe Soare. Un tanar curajos insa a calatorit 3 anotimpuri (vara, toamna si iarna) pana a gasit castelul si s-a luptat cu dragonul multe zile pana a reusit sa-l infranga. Soarele a fost eliberat astfel, iar sangele tanarului ranit a cazut pe zapada transformand-o in ghiocei.
Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia, probabil o veche zeitate agrara, care, ajunsa la varsta senectutii, moare si apoi renaste la echinoctiul de primavara.
Pana in veacul trecut, martisorul se daruia copiilor si tinerilor – fete si baieti deopotriva – de 1 Martie, inainte de rasaritul soarelui. Snurul de martisor, format din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta contrariile: vara-iarna, caldura-frig, lumina-intuneric, fertilitate-sterilitate.
Snurul era legat la mana, prins in piept si purtat, dupa zone, pana la Macinici, Florii, Paste, Armindeni, sau pana la inflorirea unor pomi fructiferi. Apoi era agatat, ca semn benefic, pe ramurile inflorite de macesi, vita-de-vie, visin, cires, se punea sub closca ori se agata la icoana.
Ziua scoaterii martisorului era marcata de o petrecere numita „bautul martisorului“. Cu trecerea timpului, de snurul bicolor s-au legat monede de argint si de aur. In ziua de astazi, de acest snur se atarna obiecte artizanale, intruchipand diferite animale, flori sau litere.