Negrău a reușit să apară în paginile revistelor internaționale cu piese vestimentare unice, de inspirație tradițional românească. Astfel, când a fost la săptămâna modei de la New York a bifat o colaborare de excepție. Agentul său de la New York i-a făcut o mare surpriză! Alessandra Ambrosio a apărut în ținute semnate Dorin Negrău în revista Harper’s Bazaar.
Ce spune designerul român despre acest lucru? Este cât se poate de încântat! “A fost o surpriză mega plăcută să colaborez cu un Înger Victoria’s Secret și pe deasupra brazilian (cele două dorințe ascunse ale mele! (râde)). Revista a apărut chiar în luna februarie, de ziua mea. Și recent am fost surprins că acest pictorial va fi publicat și în alte ediții internaționale”, a mărturisit pentru Perfecte.ro, Dorin Negrău!
Ce se poartă în sezonul de vară?
Am aflat tot de la creatorul de modă și tot pentru Perfecte.ro: “In sezonul de vară se poartă foarte mult alb, în linii ușor masculine, cu volume asimetrice și supradimensionate, susținute de feminitatea volanelor și pliseurilor asimetrice!”.