Sunt asociate cu noi începuturi și anuntă vești despre un pas important în viața: o căsătorie, o despărțire, nașterea unui copil, o promovare, o demisie, semnarea unui act important, începutul unor studii sau o afacere personală. Eclipsele au tendința de a crea etape noi, aduc oportunități, șanse și schimbări, aceasta fiind modalitatea Universului de a ne trezi la realitate și de a ne obliga să acordăm atenție domeniului din viața noastră care necesită schimbare.
Eclipsa de Lună din 26 mai se formează în zodia Săgetător, o zodie asociată cu credințele și convingerile noastre și poate aduce o criză interioară, care necesită o restructurare, prin ajustarea unor tipare de gândire. Fenomenul astral dinamizează axa Gemeni-Săgetător și ne îndrumă spre învățare (Gemenii), folosind cunoașterea și înțelepciunea (Săgetătorul).
Eclipsa de Soare din 10 iunie se formează în zodia Gemeni și are energii cu intensitate mare. Poate aduce un fel de criză, în scopul de a elimina lucrurile, situațiile, persoanele, care nu ne mai sunt de folos, restabilind un echilibru necesar evoluției.
Nativii acestor două zodii, Gemeni și Săgetător, zodiile Fecioară și Pești, dar și nativii care au ascendent în aceste semne, sunt în principal vizați de cele două fenomene astrale. Pentru restul zodiilor, schimbările și evenimentele nu vor fi atât de marcante, însă fiecare va avea pe harta natală un domeniu atins de eclipse.
Berbec
Eclipsa de Lună din 26 mai anunță un eveniment important care are legătură cu sectorul asociat călătoriilor, studiilor, cursurilor de perfecționare, preocupărilor pentru filosofie, justiție, religie, dar și pentru sistemul de valori după care te ghidezi în viață. Unele dintre evenimente îți vor pune la încercare credința și principiile și pentru a-ți găsi echilibrul, va trebui să apelezi la introspecție.
Cea de-a doua Eclipsă, de data aceasta solară, se formează pe 10 iunie și activează sectorul comunicării, al schimbului de opinii, dezbaterilor, acumulării de cunoștințe și relației cu rudele. Cum Soarele îți guvernează sectorul sentimental, este posibil să apară unele surprize și-n planul sentimental, iar o criză apărută să te determine să lămurești o situație în cuplu.
Taur
Eclipsa de Lună din 26 mai anunță un eveniment important care are legătură cu sectorul asociat moștenirilor, avantajelor materiale venite de la/prin intermediul altor persoane sau instituții, ai banilor pe care îi deții în comun cu partenerul sau cu alte persoane. Este un moment bun pentru a-ți face ordine în sectorul financiar, să achiți o datorie, să demarezi un dosar de credit sau să intri în posesia unor sume de bani/bunuri care ți se cuvin.
Cea de-a doua Eclipsă, de data aceasta solară, se formează pe 10 iunie și activează sectorul banilor pe care îi câștigi din muncă. Este momentul să-ți schimbi anumite obiceiuri financiare, să eviți cheltuielile care nu sunt urgente și să cauți să-ți suplimentezi veniturile.
Gemeni
Eclipsa de Lună din 26 mai anunță un eveniment important în sectorul asociat căsătoriei, relațiilor și parteneriatelor de afaceri. Așadar, asteaptă-te la răsturnări de situație, evenimente neașteptate, se poate încheia un contract sau poate culegi roadele muncii într-un contract pe care îl ai în derulare, prin încasarea unei sume importante de bani. Recomandarea astrelor este să-ți stabilești prioritățile și să păstrezi proiectele care-ți aduc beneficii.
Cea de-a doua Eclipsă, de data aceasta solară, se formează în 10 iunie și-ți activează sectorul identității, dinamizând și axa relațională. Ești invitată de către astre să-ți acorzi întâietate și s-ar putea ca un moment de criză să te facă să-ți revizuiești planurile personale. Evenimentele surpriză legate de relații sau parteneriatele de afaceri se pot derula repede, astfel încât nici să nu-ți dai seama, însă la final, deznodământul te va mulțumi.
Rac
Eclipsa de Lună din 26 mai anunță un eveniment important în sectorul asociat muncii, activităților profesionale și sănătății. Deoarece Luna îți guvernează sectorul identității, este posibil să apară niște evenimente care să aducă schimbări, pe fondul unor nemulțumiri legate de veniturile tale sau de volumul de muncă. Acestea te vor îndemna să faci schimbări în planul profesional, mai ales dacă sănătatea ți-este afectată.
Cea de-a doua Eclipsă, de data aceasta solară, se formează în 10 iunie în sectorul asociat subconștientului, izolării, introspecției și lucrurilor ascunse. Cum Soarele îți guvernează sectorul financiar, este posibil, să iei în secret o decizie privind schimbarea jobului pe motive salariale, însă în momentul de față te afli la stadiul de planuri, urmând să vezi cum decurg lucrurile în perioada următoare.
Leu
Eclipsa de Lună din 26 mai anunță un eveniment important în sectorul asociat iubirii, aventurii, cuceririlor, flirtului, distracțiilor, sentimentelor, fericirii și vocației. Așadar, este posibil să intervină o criză în relația sentimentală, să se încheie o etapă, dacă lucrurile nu mai funcționează normal de mai mult timp sau poate avea loc un eveniment surpriză în aceste domenii.
Cea de-a doua Eclipsă, de data aceasta solară, se formează pe 10 iunie în sectorul asociat prietenilor și planurilor de viitor. Totodată, se activează din nou axa sentimentală, unde nu sunt excluse surprize și răsturnări de situație. Cum Soarele este guvernatorul zodiei tale, este posibil să treci printr-o perioadă mai dificilă din punct de vedere emoțional, pentru că energia fenomenului astral te încarcă. Poți cere ajutorul prietenilor sau pot avea loc despărțiri de prieteni, poți să fii mândră de realizările copilului, dacă ești părinte, sau poți începe un proiect personal. Energia Eclipsei te ajută să-ți revizuiești planurile de viitor.
Fecioară
Eclipsa de Lună din 26 mai anunță un eveniment important în sectorul asociat vieții de familie, locuinței, spațiului de locuit, patrimoniului și relațiilor cu părinții. Posibil să apară o criză în familie și să fii nevoită să-ți revizuiești planurile de viitor, pentru că Luna îți guvernează sectorul planurilor pe termen lung.
Cea de-a doua Eclipsă, de data aceasta solară, se formează pe 10 iunie în sectorul carierei și aspirațiilor profesionale, imaginii și statutului personal. Așadar, pot să apară schimbări importante în sfera profesională, să-ți schimbi chiar domeniul de activitate. Poți începe proiecte noi sau poate te îndrepți spre o activitate pe cont propriu, prin care îți poți spori finanțele.
Balanță
Eclipsa de Lună din 26 mai anunță un eveniment astral important în sectorul care indică comunicarea, schimbul de opinii, acumularea de cunoștințe, relațiile cu frații sau cu rudele apropiate. Cum Luna îți guvernează sectorul carierei și al relațiilor cu șefii, este important felul cum vei comunica ideile sau opiniile vis-a-vis de un proiect.
Cea de-a doua Eclipsă, de data aceasta solară, se formează pe 10 iunie în sectorul asociat călătoriilor în străinătate, pregătirii profesionale, filosofiei de viață și principiilor. Posibil, în urma unor evenimente neașteptate să-ți revizuiești principiile. Fiind o eclipsă solară, important este domeniul guvernat de Soare, respectiv proiectele și planurile tale de viitor, unde pot să survină modificări.
Scorpion
Eclipsa de Lună din 26 mai anunță un eveniment astral important în sectorul care indică finanțele, banii obținuți din muncă, resursele și valorile personale. Cum Luna îți guvernează sectorul principiilor, este posibil să ai o revelație, în urma unui eveniment financiar, care să te facă să-ți schimbi abordarea și atitudinea privind cheltuirea banilor.
Cea de-a doua Eclipsă, de data aceasta solară, se formează pe 10 iunie tot într-un sectorul financiar, dar de această dată în domeniul care indică avantajele materiale, datoriile, moștenirile și finanțele pe care le deții împreună cu partenerul sau alți terți. Vei avea discuții legate de bani și de destinația acestora, de investirea unei sume de bani într-un proiect personal. Eclipsa de Soare vizează și sectorul intimității, care va fi activat și care te îndeamnă la o schimbare privind revitalizarea relației.
Săgetător
Eclipsa de Lună din 26 mai anunță un eveniment important în viața ta personală, pentru că se formează în casa identității. Vei fi obligată de contextul astral să faci niște schimbări în viața ta, care au legătură cu relația de cuplu, intimitatea, încrederea reciprocă, dar și privind relațiile parteneriale și finanțele deținute în comun.
Cea de-a doua Eclipsă, de data aceasta solară, se formează pe 10 iunie în Gemeni, în sectorul asociat căsătoriei, relațiilor și parteneriatelor. Posibil relațiile să fie puse la încercare, să intervină niște crize, care să schimbe cursul evenimentelor viitoare. Cum Soarele guvernează sectorul principiilor și filosofiei de viață, este posibil să ai o revelație și să faci niște schimbări privind relația de cuplu în care te afli sau relațiile profesionale, prin renunțarea la unele proiecte sau implicarea în altele noi.
Capricorn
Eclipsa de Lună din 26 mai se formează în sectorul asociat subconștientului, izolării, introspecției, meditației, trecutului și lucrurilor ascunse. Cum Luna îți guvernează sectorul relațional și fenomenul astral activează casa secretelor, este posibil să ții ascuns un plan de viață, să te izolezi să lucrezi singură, să ai niște revelații legate de viața de cuplu și să profiți de această energie să lași în urmă trecutul.
Cea de-a doua Eclipsă, de data aceasta solară, se formează pe 10 iunie în sectorul asociat muncii, activităților profesionale și sănătății. Cum Soarele îți guvernează sectorul financiar, nu sunt excluse surprize și răsturnări de situație în acest domeniu. Se recomandă evitatea cheltuielilor inutile, a speculațiilor sau investițiilor financiare. Vei avea niște revelații care te vor duce către reevaluări profesionale și reorganizarea activităților.
Vărsător
Eclipsa de Lună din 26 mai se formează în sectorul asociat prietenilor, viselor, dorințelor, planurilor și proiectelor de viitor. Axa sentimentală este activată și vei ajunge la concluzia că trebuie să faci niște schimbări. Fiind o Eclipsă de Lună, iar Luna îți guvernează sectorul muncii, nu sunt excluse surprize și modificări la locul de muncă privind programul de lucru sau sarcinile.
Cea de-a doua Eclipsă, de data aceasta solară, se formează pe 10 iunie în sectorul care indică sfera sentimentală, copiii, creativitatea, activitățile de relaxare, dar și speculațiile financiare. Surprize și răsturnări de situație în planul amoros pot să apară, la fel și în relația părinte-copil sau dacă ți-ai valorificat un talent, o vocație, ai putea înregistra un succes.
Pești
Eclipsa de Lună din 26 mai se formează în sectorul asociat carierei și aspirațiilor profesionale. Luna îți guvernează sectorul vocației și creativității și este posibil să ai o revelație, să ți se deschidă niște drumuri noi, apar oportunități și vei fi susținută în planul profesional. S-ar putea ca schimbarea să te ducă spre un domeniu cu totul diferit de tot ceea ce ai făcut până acum, în care creativitatea va juca un rol important.
Cea de-a doua Eclipsă, de data aceasta solară, se formează în 10 iunie în sectorul care indică viața de familie, locuința, patrimoniul, familia va fi în centrul atenției preocupărilor tale, iar evenimentul important poate avea legătura cu o mutare, vinderea sau cumpărarea unui imobil. Totodată, atenție la relațiile cu părinții care pot să devină conflictuale din cauza mentalităților diferite!