5 motive pentru care nu poți decât să-l iubești pe Cillian Murphy, starul din Oppenheimer


Cillian Murphy este actorul momentului, datorită rolului său în capodopera „Oppenheimer” a lui Christopher Nolan. Mulți vorbesc deja despre șansele sale la Oscar, însă irlandezul de 47 de ani ar trebui recompensat cu un premiu pentru omul deosebit care e în viața de zi cu zi.


Înainte de J. Robert Oppenheimer a fost Tommy Shelby în Peaky „Fu**ing” Blinders, un personaj care l-a consacrat pe Cillian Murphy drept un actor versatil. Un actor rafinat, care își permite pauze lungi între roluri, pentru a putea juca la cel mai înalt nivel orice personaj.

Dacă l-ai văzut în cele două ipostaze, înțelegi prea bine cele de mai sus. Dacă nu ai apucat să „guști” din genialitatea lui Cillian, îți vom da cinci motive pentru care merită să iubești un tip ca el.

1. Nu încurcă niciodată viața privată cu cea publică

Privit din afară, Cillian Murphy este un actor atipic. Dar, culmea, tocmai asta te va face să-l iubești. Un tip discret, Cillian stă departe de tot ce înseamnă social media, bârfe și cancanuri, confesiuni și intimități din viața personală. 

Nu mă văd ca o personalitate. Mă văd ca actor. Cred că acestea sunt două locuri de muncă distincte. Și treaba mea este să înfățișez alți oameni. Cu cât oamenii știu mai puțin despre mine, cu atât pot portretiza mai bine pe alții”, spunea Murphy într-un interviu acordat publicației The Irish Times.

De aceea nu agreează rețelele sociale și interviurile care nu au legătură cu munca sa de actor.

De fapt, dacă îl vei întâlni pe stradă, e foarte probabil să-ți refuze acel selfie la care tânjești, fiindcă știe că imaginea lui va ajunge undeva pe internet, una dintre cele mai mari amenințări la adresa vieții autentice. 

Suntem cu toții conștienți de efectul internetului și al vieții online. Mi se pare că sunt mulți copii a căror viață există în interiorul acestui dispozitiv. Ideea că empatia ar face parte dintr-un curriculum este o idee excelentă”, spunea Murphy într-un interviu pentru The Irish Mirror.

Vreau doar să fiu decent și bun. Sunt valori de modă veche, dar par să dispară în zilele noastre”, a adăugat pentru GQ.

2. E căsătorit de aproape 20 de ani cu aceeași femeie

Cillian Murphy e căsătorit din 2004 cu artista de arte vizuale Yvonne McGuinness. Cei doi s-au cunoscut în 1996, după primul mare succes al lui, piesa de teatru Disco Pigs. Spectacolul irlandez a fost jucat la Dublin și la Londra, după care a fost prezentat întregii lumi vreme de 18 luni.

Perioada aceea, când făceam Disco Pigs, a fost cea mai importantă din viața mea. Oamenii pe care i-am întâlnit atunci mi-au rămas cei mai buni prieteni. Ei m-au modelat în ceea ce privește gusturile mele, în ceea ce am vrut să fac cu viața mea. Și a fost cam în aceeași perioadă în care am cunoscut-o pe soția mea. Ea a venit în turneu cu noi. A fost atât de interesant, acum 20 de ani - toți eram doar copii, încercam să ne găsim drumul”, a spus Murphy pentru The Guardian.

3. Și-a dus copiii în Irlanda natală într-un moment „critic”

După ce a cunoscut succesul în film, Cillian Murphy s-a relocat la Londra, împreună cu soția lui, Yvonne McGuinness. În 2005 a venit pe lume primul lor băiat, Malachy (17 ani), născut la Londra. În 2007 s-a născut, în Suedia, Carrick Murphy (15 ani), al doilea băiat al familiei.

Cu toții au locuit la Londra până în 2015, când Cillian Murphy a decis să se întoarcă la Dublin, la pachet cu familia sa. Motivul?

Ne-am dorit copii irlandezi. Erau cam la vârsta aceea preadolescentină și aveau accente englezești foarte elegante. Nu apreciam asta prea mult, așa că am decis să ne întoarcem (în Irlanda – n.red.)”, a spus Cillian Murphy în podcastul Armchair Expert.

4. Ochii lui Cillian Murphy te pot hipnotiza

Poate că ar fi trebuit să începem cu ochii, dar ar fi fost prea evident. Dar, da, ochii lui Cillian Murphy sunt, pur și simplu, fermecători și nu doar pentru că sunt albaștri.

În timp ce filmau pentru Oppenheimer, Emily Blunt și Matt Damon au avut probleme de concentrare din pricina privirii hipnotizante a lui Cillian. 

Este o problemă reală când lucrezi la scenă cu Cillian. Uneori te trezești doar înotând în ochii lui”, a mărturisit Matt Damon, pentru People, în timp ce Emily Blunt a adăugat:

Sunt ca acea melodie Ocean Eyes de Billie Eilish. O fredonam toată ziua”, a spus actrița.

5. A lăudat-o pe Florence Pugh - Jean Tatlock din Oppenheimer

Cillian Murphy e galant când vorbește despre profesioniștii cu care lucrează. În 2005, el l-a numit pe Liam Neeson „tatăl meu surogat din film”, iar cuvintele nu sunt întâmplătoare. Din 2005 până în 2012, cei doi au jucat în 4 filme împreună.

La scurt timp după lansarea oficială a peliculei Oppenheimer, Murphy a apreciat valoarea incontestabilă pe care a adus-o actrița Florence Pugh filmului lui Nolan.

Iubesc munca lui Florence, de la Lady Macbeth încoace, și cred că este fenomenală. Are această prezență, atât în viața reală, cât și pe ecran, care este uluitoare. Impactul din Oppenheimer pentru dimensiunea rolului este uriaș”, a spus actorul pentru Sydney Morning Herald.

Cei doi au și câteva secvențe intime, intens comentate, care au scandalizat India. Murphy susține că nu puteau ieși mai bine de atât.

Acele scene au fost scrise în mod deliberat. El (Nolan – n.red.) a știut că vor aduce filmului ratingul pe care l-a primit. Și cred că atunci când vezi filmul, acele secvențe sunt atât de puternice. Și deloc gratuite. Sunt perfecte. Iar Florence este pur și simplu uimitoare”, a adăugat actorul irlandez.

Fotografii: Getty Images/imago-images.com

Vezi și VIDEO: 

  • 5 motive pentru care nu poți decât să-l iubești pe Cillian Murphy, starul din Oppenheimer

related posts

Modifică setările cookies