Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, a murit marţi, la vârsta de 90 de ani, a anunțat familia sa, potrivit Agerpres.
Bill Cobbs a jucat în peste 150 de filme și seriale de televiziune
Bill Cobbs, remarcabilul actor afro-american a jucat în peste 150 de filme şi seriale de televiziune. „The Bodyguard', „Night at the Museum' sau „The Color of Money' sunt doar câte dintre filmele în care acesta a interpretat un rol de excepție.
Actorul s-a stins în locuința sa din Riverside, California, iar vestea morții sale a fost dată chiar de către fratele acestuia. Anunțul făcut de Thomas G. Cobbs i-a întristat pe fanii actorului. Acesta își sărbătorise ziua de naștere pe 16 iunie.
„Un partener îndrăgit, frate mai mare, unchi, părinte surogat, naş şi prieten, Bill şi-a celebrat recent cu bucurie cea de-a 90-a aniversare înconjurat de persoanele dragi”, a scris pe Facebook fratele lui, Thomas Cobbs, adăugând că actorul a murit „împăcat” în locuinţa sa din California.
Bill Cobbs s-a născut în Cleveland și a intrat în lumea filmului în 1974. În perioada respectivă, el a obținut un rol în producția „The Taking of Pelham One Two Three'. De asemenea, el a avut succes cu rolurile interpretate în „The Hudsucker Proxy' sau „The Color of Money', drama lui Martin Scorsese.
Totodată, acesta a jucat rolul de impresar al artistei Whitney Houston, în filmul „The Bodyguard'.
În 2020, a câştigat un Daytime Emmy pentru rolul domnului Hendrickson din „Dino Dana”, un show educaţional canadian pentru copii.
Cobbs a apărut în seriale TV precum „The Sopranos”, „The West Wing”, „The Equalizer”, „Six Feet Under”, „Sesame Street” şi „Good Times”.
Sursă foto: Getty Images/ Instagram