BNR lansează bancnota de 20 de lei cu chipul Ecaterinei Teodoroiu! Campania FEMEI PE BANCNOTE prinde contur


În urma demersurilor campaniei naționale FEMEI PE BANCNOTE și a scrisorii deschise trimise de Janina Nectara Constantin, inițiatoarea campaniei, Guvernatorului Mugur Isărescu, Banca Națională a României a luat decizia de a ilustra prima femeie pe o bancnotă națională.  


Janina Nectara a reușit să aducă în demersul istoric cele mai apreciate persoane publice. 

Totodata, demersul national a fost susținut de cele mai prestigioase instituții educaționale precum: Universitatea POLITEHNICA București; Universitatea de Medicină și Farmacie CAROL DAVILA; Universitatea de Arhitectură și Urbanism ION MINCU;

Universitatea de Educație Fizică și Sport București; Universitatea Națională de Muzică București; Facultatea de Geologie a Universității București; Facultatea de Chimie a Universității București; Facultatea de Istorie a Universității București. 
În campanie, peste 20.000 de români și-au votat personalitățile istorice preferate.  



"Trăim un moment istoric. Este pentru prima dată în 150 de ani de la naștere leului românesc când o femeie remarcabilă este onorată în mod oficial pe o bancnotă de largă circulație.

Mulțumesc voluntarilor care au lucrat cu generozitate în această campanie, mulțumesc  artiștilor tinerei generații si tuturor personalităților publice implicate, jurnaliștilor și realizatorilor de televiziune care au promovat campania FEMEI PE BANCNOTE, și nu în ultimul rând Guvernatorului BNR pentru că a înțeles că România are,  alături de bărbati, și femei remarcabile cărora trebuie să li se recunoască meritele. Împreună, am scris istorie în România", a declarat Janina Nectara Constantin.
   

Ecaterina Teodoroiu a fost o cercetașă și participantă la Primul Război Mondial, unde a murit la sfârșitul bătăliei de la Mărășești luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.

Provenită dintr-o familie modestă din Oltenia, Ecaterina a plecat la București pentru a deveni învățătoare, iar acolo a contribuit la înființarea primelor organizații de cercetași din țara ei. După intrarea României în Primul Război Mondial, a activat ca asistentă medicală pe frontul din regiunea ei natală. Din dorința de a-i răzbuna pe toți cei patru frați ai ei care muriseră în lupte, Ecaterina a cerut să fie transferată la o unitate de combatanți. A fost luată prizonieră, a evadat și a fost rănită de două ori. În spital, a fost decorată de casa regală și avansată la gradul de sublocotenent. Din această postură a participat la bătălia de la Mărășești, unde a murit comandând un pluton de infanterie.

  • BNR lansează bancnota de 20 de lei cu chipul Ecaterinei Teodoroiu! Campania FEMEI PE BANCNOTE prinde contur

related posts

Modifică setările cookies