Ce avere îi lasă Adriana Iliescu, cea mai bătrână mamă din România, micuței Eliza


Adriana Iliescu a intrat, în 2005, în Cartea Recordurilor, drept cea mai bătrână mamă din lume, după ce, la vârsta de 67 de ani, a dat viaţă unei fetiţe.


“Eu cred că îmi voi vedea fetița cu facultate și căsătorită. Analizele mele medicale arată că am puterea unei femei de 40 de ani”, declara acum câțiva ani Adriana Iliescu. 

”Dacă nu apare vreo boală, eu cred că Dumnezeu mă va ține să îmi văd copila bine. Iar dacă totuși ceva se întâmpla, eu îi las moștenire două apartamente și o las în grija doctorului Bogdan Marinescu, cel care m-a ajutat cu fertilizarea in vitro și care este și nașul fetiței.” Aceasta este declarația Adrianei Iliescu, cea care la 67 de ani a decis să devină mamă.

Au trecut 13 ani de când Adriana Iliescu a devenit mama Elizei. Fosta profesoară și-a dorit copii încă din tinerețe, de la 20 de ani, însă destinul a făcut să nu devină mamă decât mult mai târziu. Din motive medicale a trebuit să întrerupă sarcina. "Vreti să scoateţi un copil cocoşat, strâmb? Ce vreti să faceţi?!", i-au spus doctorii, conform revistei QBebe. "In plus, din cauza TBC-ului, m-aş fi decalcifiat foarte tare. Şi tatăl meu a avut TBC, era o boala ruşinoasă pe vremuri, aproape nevindecabilă. Am avut norocul că am prins penicilina şi ne-am salvat. TBC-ul a făcut multe victime: Bălcescu, Filimon, familii întregi de scriitori, muzicieni", explica ea într-un interviu acordat sursei citate.

Adriana Iliescu dezvăluia, pentru aceeași publicație, și faptul că se luptă pentru moștenirea Elizei, având patru procese pe rol. Primul proces l-a început încă din 2003 și nu știe cât de mult vor mai dura. "Eu sper că se vor termina și că voi câștiga, problema este să se termine în favoarea mea, judecătorii să fie obiectivi și eu să nu mai fac alte demersuri", spune Adriana Iliescu.

Foto: Getty

  • Ce avere îi lasă Adriana Iliescu, cea mai bătrână mamă din România, micuței Eliza

related posts

Modifică setările cookies