Frumoasa actriță a devenit cunoscută în toată lumea cu rolul studentei străine Nadia din comedia ”American Pie”. Pelicula a fost lansată în 1999, iar la ora actuală Shannon Elizabeth are 45 de ani și are și alte preocupări pe lângă actorie.
Shannon a lucrat în modelling înainte de a primi un mic rol în pelicula ”Jack Frost” din 1997. Rolul Nadia a făcut-o celebră în toată lumea și i-a adus alte două contracte, aceasta apărând în comediile ”Scary Movie” și ”Jay and Silent Bob Strike Back”.
Actrița a mai avut o foarte scurtă apariție în comedia romantică ”Love Actually” din 2003.
La ora actuală, locuiește în Cape Town, Africa de Sud, alături de soțul ei, Joseph D. Reitman, și și-a canalizat energia în lupta pentru drepturile animalelor sălbatice. De asemenea, perseverează în ”cea de-a doua carieră” a ei, fiind jucătoare profesionistă de poker.
Foto: Getty, Instagram