Cuplul de lesbiene care l-a înfuriat pe președintele SUA, Donald Trump


Două dintre cele mai valoroase sportive americane se află într-un război deschis cu președintele Statelor Unite, Donald Trump. 


Fotbalista Megan Rapinoe a pornit scandalul declarațiilor, fiind apărată de iubita sa, baschetbalista Sue Bird, cele două formând în mod oficial un cuplu de lesbiene.

Aflată cu naționala feminină a SUA la Campionatul Mondial din Franța, Rapinoe a refuzat o eventuală întâlnire cu președintele Trump în cazul în care echipa sa va câștiga trofeul suprem . „Eu nu mă duc la nenorocita de Casă Albă”, a spus fotbalista de 33 de ani într-o traducere aproximativă, ea folosind de fapt expresia „fucking White House”. De asemenea, la toate meciurile de la Cupa Mondială, Megan Rapinoe a refuzat să cânte imnul Statelor Unite și să ducă mâna în dreptul inimii, așa cum au făcut-o coechipierele sale.

Încă din 2016, de când Donald Trump a devenit președinte al SUA, Rapinoe a fost una dintre cele mai vehemente contestatare ale șefului de la Casa Albă, protestând împotriva inegalităților sociale, a nedreptăților rasiale și a brutalităților comise de forțele de ordine contra persoanelor de culoare.

Orgoliosul Trump n-a rămas dator, răspunzându-i lui Megan printr-o postare dură pe Twitter: „Să câștige înainte să vorbească și să-și termine treaba! Ar trebui să respecte țara noastră, Casa Albă și drapelul, mai ales după câte am făcut pentru ea și pentru echipă”.

Departe de a se fi încheiat, conflictul a fost continuat de iubita lui Megan, baschetbalista Sue Bird (38 de ani), care evoluează în cel mai puternic campionat din lume, WNBA. „Cred că președintele o urăște într-adevăr pe prietena mea! Altceva nu are de făcut? E puțin ciudat că reacționează așa, ca un adolescent, în timp ce Megan nu face decât să apere sportul feminin, egalitatea salariilor, mândria homosexualilor și iubirea adevărată. Ar fi ridicol și comic dacă n-ar fi atât de dezgustător și dacă politicile sale n-ar fi distrus viața multor oameni nevinovați”, a declarat Bird presei americane.

Cu Megan Rapinoe purtătoare a banderolei de căpitan, naționala de fotbal feminin a SUA a reușit să se califice în finala Campionatului Mondial, urmând să lupte pentru titlu duminică, împotriva Olandei.

  • Cuplul de lesbiene care l-a înfuriat pe președintele SUA, Donald Trump

related posts

Modifică setările cookies