Ei sunt noii designeri și arhitecți Visuri la cheie


Adela Pârvu, Cristina Joia, Ciprian Vlaicu și Valentin Ionașcu sunt designerii de interior și arhitecții Visuri la cheie! Cei patru, împreună cu prezentatorul emisiunii, Corneliu Ulici, au pornit călătoria prin țară pentru a schimba destinele unor familii care merită tot ajutorul nostru. 


Pentru Adela Pârvu, Visuri la cheie înseamnă mai mult decât un proiect de suflet, e o parte importantă din viața ei. Adela este încântată de întâlnirea cu noii ei colegi, Cristina Joia – designer de interior, Ciprian Vlaicu – arhitect și Valentin Ionașcu – arhitect, și începe cu foarte mult entuziasm cel de-al cincilea sezon. 

Visuri la cheie este mai mult decât o emisiune, este un proiect de echipă, care presupune multă muncă dedicată pentru binele celorlalți. Mă bucur să fac parte și în al cincelea sezon din această echipă extraordinară! Am colegi noi, toți minunați, entuziaști, altruiști, oameni frumoși, care sunt nerăbdători, la fel ca mine, să cunoască familii, povești de viață prin care să redescopere valori precum omenia, cinstea și credința. Sunt convinsă că acest sezon va fi unul emoționant, surprinzător și cu provocări, mai ales sufletești, atât pentru echipă, cât și pentru telespectatori, care vor simți mai mult ca oricând ce înseamnă să crezi cu adevărat în oameni.”, a spus Adela Pârvu.

Cristina Joia este licențiată în Pictură și a absolvit Facultatea de Arte Decorative. Are o experiență vastă în domeniu, a avut foarte multe colaborări de-a lungul timpului atât ca designer de interior, cât și ca designer de mobilă sau fashion designer. Cristina are propria firmă de design interior, iubește ceea ce face, este o persoană caldă, zâmbitoare și extrem de pozitivă. Este fericită că face parte din echipa Visuri la cheie și că astfel începe un nou capitol frumos din viața ei.

Sunt foarte entuziasmată că fac parte din familia Visuri la cheie. Știu că o să fie o experiență minunată, care o să pună lumină pe multe colțuri din sufletul meu și din mintea mea, va fi o provocare în toate sensurile, dar sigur revelatoare în sensul pozitiv! Mi-am cunoscut colegii, toți au o energie extraordinară, abia aștept să începem această aventură!”, a declarat Cristina Joia.

Ciprian Vlaicu este arhitect și graphic designer și are o experiență de opt ani în domeniu. A renovat mai multe locuințe, dar a amenajat și câteva restaurante. Este de părere că în viață trebuie să faci ce îți place, iar liniștea sufletească este cea mai importantă pentru el. Ciprian este pasionat de gătit și îi plac foarte mult tatuajele. Are câteva desenate chiar de el, unul dintre ele fiind casa în care a copilărit.

Emisiunea Visuri la cheie mi-a arătat încă de la început magia și farmecul ei, oferindu-mi șansa să fac parte din acest proiect și din această echipă minunată. Am acceptat cu sufletul deschis și abia aștept să cunosc toate familiile din acest sezon, să descopăr bucuria și onoarea de a prelua visul lor și de a-l realiza. Sunt convins că o să fie o perioadă frumoasă. Acum mă simt ca un copil mic ce descoperă noi senzații. Curios și nerăbdător să mă bucur alături de cei din echipă și alături de toți cei pe care îi vom cunoaște.”, a spus Ciprian Vlaicu.

Valentin Ionașcu este de părere că meseria de arhitect educă societatea, fiind o știință combinată cu arta. Are propriul birou de arhitectură și momentan își face doctoratul, tema principală fiind casa pe structură de lemn. Valentin a câștigat premii importante la competițiile naționale și internaționale de arhitectură și iubește să lucreze cu tinerii. Susține un atelier de desen în cadrul căruia pregătește adolescenți pentru admiterea la facultate.

Povestea Visuri le cheie mă învață să privesc mult mai atent în jurul meu. Alături de colegii din echipă, pe care i-am descoperit, o să pun umărul la treabă și sper să putem să ajutăm oamenii care nu au încetat să viseze și luptă încontinuu pentru visurile lor. Orice început este o nouă provocare. Mi se pare un lucru frumos ca la un moment dat să privesc în urmă și să știu că din povestea unui copil sau a unei familii am făcut și eu parte.”, a declarat Valentin Ionașcu.

După patru, respectiv două sezoane în echipa Visuri la cheie, Alina Vîlcu și Omid Ghannadi se vor dedica proiectelor personale și cursurilor de design interior pe care le susțin împreună, însă rămân aproape de emisiune, aceasta fiind un proiect la care cei doi țin și care înseamnă foarte mult pentru ei.


Filmările pentru cel de-al cincilea sezon Visuri la cheie au început, iar Corneliu Ulici, Adela Pârvu, Cristina Joia, Ciprian Vlaicu și Valentin Ionașcu sunt bucuroși că au pornit în călătoriile prin țară cu scopul de a le schimba destinele unor oameni greu încercați de viață și sunt dornici să le aducă telespectatorilor momente emoționante și povești de viață impresionante.

Visuri la Cheie - Crede în oameni!

  • Ei sunt noii designeri și arhitecți Visuri la cheie

related posts

Modifică setările cookies