Elena Gheorghe are un preparat pe care îl consumã înainte de concerte, același pe care îl consuma și Elvis Presley


Mai sunt doar câteva zile pânã la super concertul de muzicã armâneascã pe care Elena Gheorghe îl va susţine pe data de 23 mai la Sala Palatului, aşa cã artista a intrat în linie dreaptã cu ultimele pregãtiri. 


Pe lângã orele petrecute în sala de repetiţii, Elena acordă în aceastã perioadă o importanţă foarte mare corzilor vocale și condiției fizice.

Astfel, de câteva zile, artista şi-a schimbat puţin tabieturile: “Chiar dacă îmi place sã îmi încep dimineaţa cu o cafea bunã, în ultimul timp am renunţat la ea, tocmai pentru a evita deshidratarea, al cãrei impact îl resimt imediat la nivelul corzilor vocale. Ba chiar am şi un truc, pe care îl folosesc înainte de concerte: consum mai multe acadele, despre care se ştie cã ajută fantastic la stimularea glandelor salivare, care, la rândul lor hidratează corzile vocale. Iar de când am descoperit acadelele de la farmacie, fãrã zahăr, nu pot decât să spun că sunt foarte fericită”, povesteşte Elena.



Acestea nu sunt însă singurele trucuri la care cântãreaţa apelează înaintea marilor concerte. Elena are şi un preparat pe care îl consumã înainte de a urca pe scenă, același pe care îl consuma și Elvis Presley. “Se cheamă chiar The Elvis Smoothie şi este făcut din combinaţia preferată a acestuia: banană şi unt de arahide. Eu adaug câteodată şi puţină ciocolată neagră şi o cană de lapte de migdale neîndulcit. E o bãutură delicioasã şi în cazul meu funcţionează de minune, mai ales că e cunoscut faptul că banana, în combinaţie cu ciocolata neagră alungă emoţiile! Pentru că da, trebuie să recunosc, am emoţii mari pentru tot ce se va întâmpla pe 23 mai!”, a mai dezvăluit artista.

Pe 23 mai,  Elena Gheorghe va susține un concert de muzică armânească la Sala Palatului, având invitați unul și unul: Gicu Coada, Sirma Guci, Steaua di Vreari etc. După succesul înregistrat cu piesa “Luna Alba”, care a depăşit 15 milioane de vizualizări pe YouTube, Elena va lansa pe 23 mai şi un nou album de muzică armânească, care va conţine 11 piese.
 

 

related posts

Modifică setările cookies