„România, te iubesc!”, a fost mesajul pe care Emma Răducanu l-a transmis după meciul câștigat la Transylvania Open în fața jucătoarei slovene Polona Hercog. Prima vistorie pe pământ românesc este și prima reușită în circuitul WTA, în cadrul unui turneu obișnuit.
În luna septembrie, jucătoarea cu origini românești s-a impus la US Open, unul dintre cele mai râvnite turnee de Mare Șlem.
Emma Răducanu a postat pe conturile sociale un selfie făcut în balconul hotelului din Cluj-Napoca unde este cazată pe durata turneului din România.
Sute de mii de fani, printre care și români, i-au transmis mesaje călduroase de apreciere și încurajări pentru partidele care vor urma.
Citește și: Cine este Emma Răducanu, noua senzație a tenisului feminin
„Am fost surprinsă de cât de bine vorbești limba română. Este o dovadă de respect”, i-a transmis o admiratoare din România.
Citește și: Ce avere are, la 18 ani, jucătoarea de tenis Emma Răducanu
Emma Răducanu le-a vorbit în limba română puținilor spectatori din tribunele BT Arena de la Cluj-Napoca înainte de startul turneului. Jucătoarea cu origini românești a mărturisit că înțelege circa „80% din cuvintele românești”, dar că se exprimă mai greu.
Fotografii: Getty Images/Profimediaimages.ro
Vezi și VIDEO: