Madonna, în vârstă de 59 de ani, a postat pe reţelele sociale o fotografie rară de familie, în care apare alături de cei şase copii ai săi. Vedeta a postat această imagine pentru a sărbători faptul că a trecut un an de când a fost construit centrul pediatric „Mercy James Pediatric Hospital“ din Malawi, care a fost denumit așa după unul dintre copiii ei adoptaţi. În dreptul fotografiei, Madonna a scris: “Tree of life (Pomul vieţii). Mercy James Pediatric Hospital! Un an mai târziu. Totul este dragoste“.
Centrul „Mercy James“ are trei săli de operaţie şi terapie intensivă, iar Madonna a declarat că a ajutat la construirea lui astfel încă „copiii să nu mai moară niciodată de boli teribile pe care le putem vindecă cu uşurinţă“.
Acesta nu este primul act de caritate pe care Madonna îl face în Malawi. Vedeta a înființat în 2006 fundația Raising Malawi și a oferit sprijin financiar pentru a fi construite zece școli.
Madonna se numără printre vedetele de la Hollywood care au adoptatmai mulți copii. Dacă Angelina Jolie a adoptat 3 copii, Madonna s-a oprit la patru. Artista a adoptat doi copii în vârstă de 12 ani din Malawi, pe Mercy James şi David Bandă, iar în 2016 și-a mărit familia cu încă două gemene în vârstă de cinci ani tot dintr-un orfelinat din Malawi. Madonna mai are doi copii biologici, pe Lourdes (21 de ani) și Rocco (17 ani). Lourdes a fost făcută cu Carlos Leon, iar tatăl lui Rocco este Guy Ritchie, de care artista a divorțat în urmă cu 10 ani.