Karlie Kloss se alătură listei de celebrităţi logodite recent. Modelul a anunțat logodna pe contul său de Instagram


Supermodelul Karlie Kloss, în vârstă de 25 de ani, a anunţat logodna cu Joshua Kushner pe pagina de Instagram, pe data de 24 iulie. 


„Te iubesc mai mult decât pot exprima în cuvinte. Josh, eşti prietenul meu cel mai bun şi sufletul meu pereche. De abia aştept să-mi petrec eternitatea cu tine. Da de un milion de ori” a declarat Karlie pe Instagram, alături de o poză cu cei doi.

A cerut-o în căsătorie acum câteva săptămâni, în timpul unui weekend romantic în New York” a mărturisit o sursă pentru publicaţia People. „Amândoi sunt extrem de fericiţi şi sărbătoresc. Sunt copleşiţi şi  entuziasmaţi să-şi construiască un viitor împreună

Cuplul tocmai s-a întors dintr-o vacanţă în Italia, unde au celebrat logodna, înconjuraţi de prieteni şi familie. Ajunsă acasă, Kloss a fost nevoită să se întoarcă la muncă, luând un zbor spre China.

Cei doi au devenit un cuplu în 2012, iar după şase ani, sunt pregătiţi să facă următorul pas. Relaţia a fost, însă, una destul de privată, rar oferind detalii despre celălalt sau împărtăşind dovezi ale iubirii lor pe reţelele de socializare. 

În trecut, Kloss a declarat că: „Nu este ca şi cum îmi doream să fiu atât de rezervată în privinţa vieţii mele private...Ştiu ce este important pentru mine. Nu încerc să ascund asta de ochii lumii. Îmi place să am o viaţă privată cu adevărat privată...Nu am nimic de ascuns, însă!”

Logodnicul lui Kloss este fratele lui Jared Kushner, soţul fiicei lui Trump, Ivanka. Joshua şi Jared nu împart însă aceleaşi opinii politice, ceea ce înseamnă că este puţin probabil ca supermodelul să petreacă în curând cu preşedintele Americii. 

  • Karlie Kloss se alătură listei de celebrităţi logodite recent. Modelul a anunțat logodna pe contul său de Instagram

related posts

Modifică setările cookies