În 20 de zile de război, imagini care descriu durerea unui popor au fost surprinse de mai mulți jurnaliști străini. Gabriele Parpiglia, un jurnalist, scriitor și prezentator italian publică frecvent pe pagina sa de Instagram imagini care reflectă realitatea din Ucraina. Recent, Parpiglia le-a arătat următoritorilor cum arată viața locuitorilor din Kiev care stau în adăposturi.
La gara feroviară, câțiva militari ucraineni le prezintă copiilor un câine lup ce poartă o zgardă inscripționată „Police”. Copiii sunt lăsați să-l mângâie și să-i adreseze comenzi. Este doar o modalitate de a-i face pe cei mici să uite de frică, chiar și pentru câteva minute.
O mămică și-a plasat cortul chiar în mijlocul unei săli mari din incinta metroului. Cei doi copii ai săi, care par a fi gemeni, se joacă pe telefon.
Pentru a susține moralul cetățenilor, Departamentul de Cultură al Primărie din Kiev a pregătit o serie de proiecții de filme în metrou, care se adresează publicului de toate vârstele.
Fotograful Andriy Dubchak surprinde frecvent imagini din Kiev.
„Stația de metrou Dorogozhychi. Oamenii locuiesc de o săptămână în metroul Kievului. Elijah, în vârstă de cinci ani (foto 2, video 3), a asistat la explozia unei rachete rusești, care a ucis cinci persoane. Ilya, 5 ani: «Mi-a fost foarte frică. Și am zis că o să murim... Apoi mi-au dat calmante »”
Sursă foto: Instagram/ gabrieleparpiglia, kyivcity.gov.ua
Vezi și: Interviu exclusiv cu Armin van Buuren: “Familile sunt despărțite, milioane de oameni traversează granița