Justin Bieber nu mai vrea sa faca parte din lumea fascinanta a showbiz-ului si a decis ca este momentul sa puna punct carierei lui profesionale, tocmai intr-un moment total inoportun, avand in vedere milioanele de fani care ii asculta discurile, il urmaresc in concerte si il voteaza in concursurile muzicale la care este nominalizat.
Invitat intr-o emisiune a postului de radio Power 106 din Los Angeles, cantaretul a marturisit ca din punctual lui de vedere, cariera muzicala va lua sfarsit odata cu lansarea noului album, ce va avea loc saptamana viitoare.
“Oamenii cred ca sunt arogant. Nu sunt. Am fost intotdeauna o persoana buna si generoasa, dar am 19 ani si este inevitabil sa nu fac greseli. Dupa lansarea noului album, ma retrag.”, a declarat artistul spre surprinderea gazdei emisiunii, care nu se astepta la astfel de declaratii in exclusivitate.
Dupa un moment de tacere, provocat de aceasta veste socanta, atmosfera a revenit la normal, caci artistul a rectificat oarecum cele spuse anterior si a dat de inteles ca retragerea lui nu este permanenta. “Vreau sa evoluez ca artist si vreau sa muzica mea sa devina una matura”, a completat Justin Bieber spre calmarea fanilor.