Meghan Markle, atacată dur de sora ei vitregă: “Este Ducesa Nonsensului”. Ce alte acuzații îi aduce Samantha Markle


Samantha Markle, sora vitregă a lui Meghan Markle, în vârstă de 53 de ani, a pornit un adevărat război pe rețelele de socializare împotriva Ducesei de Sussex. Deși cele două nu și-au mai vorbit de mai bine de zece ani, Samantha are numai cuvinte urâte de spus la adresa lui Merghan.


Samantha Markle a făcut recent o serie de postări pe contul ei de Twitter în care o vorbește de rău pe Meghan Markle. “Harry este un pămpălău dacă îi permite Ducesei Nonsensului să se poarte urât cu toți cei din jurul ei, în special cu familia ei. Dianei i-ar fi fost rușine. Încetează să mai porți lenjeria intimă a lui Meg și ia-ți pantalonii înapoi”.

Într-o altă postare, Samantha a distribuit o fotografie cu Cressida Bonas, fosta iubită a lui Harry, cu mesajul: “Seamănă mult mai mult cu Diana. Cu ea ar fi trebuit să se căsătorească Harry”.




Mesajele răutăcioase la adresa lui Meghan nu s-au oprit aici. “Îi este rușine cu familia ei? Sentimentul este reciproc. Acel fals accent britanic este ridicol”.



Deși nu și-au mai vorbit de mai bine de 10 ani, Samantha susține că a crescut-o pe Meghan timp de 12 ani. Cu toate acestea, nu a fost invitată la nuntă regală care a avut loc pe 19 mai. Sora vitregă a lui Meghan a fost diagnosticată cu screloza multiplă în 2008 și în prezent este imobilizată într-un scaun cu rotile. 

related posts

Modifică setările cookies