Melisa Asli Pamuk are 33 de ani și se numără printre cele mai apreciate și admirate actrițe din Turcia. În cei 10 ani de activitate, frumoasa actriță a dat dovadă de un talent desăvârșit în multe producții în care a jucat. Melisa este bine cunoscută pentru rolul în serialul „Dragoste infinită”, care poate fi urmărit pe VOYO.
Melisa Pamuk este însărcinată
Celebra actriță este foarte discretă când vine vorba despre viața personală, drept dovadă și-a luat fanii prin surprindere când a publicat imagini de la nunta sa, eveniment care a avut loc departe de ochii curioșilor.
Melisa Pamuk și Yusuf Yazıcı, un fotbalist turc, s-au căsătorit în urmă cu câteva luni, iar acum urmează să devină părinți pentru prima dată.
Actrița a publicat câteva fotografii pe Instagram în care i se poate vedea burtica de gravidă. Îmbrăcată într-o ținută mulată, dar lejeră, Melisa a lăsat să i se vadă burtica. VEZI IMAGINILE ÎN GALERIA FOTO DE MAI JOS
Melisa s-a născut în 1991, în Haarlem, Olanda. Părinții săi, originari din Turcia, au sprijinit-o în cariera de model, în adolescență. Tânăra a participat la multe concursuri de frumusețe. În 2009 a câștigat titlul de „Cel mai bun model al Turciei” și „Miss Turcia”, în 2011.
Sursă foto: Instagram