Mila Kunis și Ashton Kutcher au colectat donații de peste 34 de milioane de dolari pentru refugiații ucraineni


Au reușit mai mult decât și-au propus. Mila Kunis și Ashton Kutcher au făcut publică suma pe care au colectat-o de la cei 65.000 de donatori care și-au oferit sprijinul pentru refugiații din Ucraina. 


Peste 34 de milioane de dolari au reușit să strângă Mila Kunis și Ashton Kutcher din donațiile celor 65.000 de oameni care au susținut cauza Ucrainei. Cei doi soți au anunțat pe rețelele sociale că și-au îndeplinit obiectivul de a-i ajuta pe ucrainenii care și-au părăsit casele pentru a se refugia în țările vecine.

Suntem copleșiți de recunoștință pentru sprijin. Și, deși aceasta este departe de a fi o soluție a problemei, efortul nostru colectiv va oferi o mângâiere pentru atât de mulți oameni, pe măsură ce vor merge mai departe în viitorul lor de incertitudine”, a spus actrița într-un mesaj video postat pe Instagram.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Ashton Kutcher (@aplusk)

Munca noastră nu s-a încheiat. Vom face tot ce putem pentru a ne asigura că revărsarea de dragoste care a venit de la voi toți, ca parte a acestei campanii, găsește un impact maxim pentru cei care au nevoie”, a completat-o actorul Ashton Kutcher.

Banii obținuți din donații vor ajunge la două fundații care vor cumpăra provizii, medicamente și haine pentru milioane de refugiați care au trecut granițele în Polonia, România, Ungaria, Slovacia și Republica Moldova.

Cei doi actori au contribuit și personal în această campanie, donând 3 milioane de dolari pentru a-i ajuta pe refugiați. Pentru ei, suferința ucrainenilor este personală, având în vedere că Mila Kunis este născută în Chernivtsi, Ucraina.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO:

  • Mila Kunis și Ashton Kutcher au colectat donații de peste 34 de milioane de dolari pentru refugiații ucraineni

related posts

Modifică setările cookies