La 13 luni de cand s-a retras din Liga Profesionista de Baseball, Derek Jeter a decis ca isi doreste sa simta aceeasi implinire pe care a simtit-o in plan profesional, si pe plan personal. Astfel, el a cerut-o in casatorie pe Hannah Davis, considerata una dintre cele mai sexy femei din intreaga lume.
Zvonuri despre o presupusa cerere in casatorie au mai aparut in presa si in luna aprilie a acestui an, cand blonda in varsta de 25 de ani a negat ca ar fi acceptat sa devina sotia lui Derek Jeter. Se pare insa ca de data aceasta informatiile care circula in presa sunt adevarate, sportivul oferindu-i deja un inel cu diamante tinerei.
Hannah Davis si Derek Jeter formeaza un cuplu din 2012. Cei doi au preferat insa sa fie discreti in legatura cu relatia lor si au confirmat ca se iubesc abia la inceputul anului 2015, cand au marcat prima aparitie impreuna pe covorul rosu. La MET Gala, in luna mai, tinerii s-au lasat fotografiati pentru prima data unul la bratul celuilalt.
Presa de peste ocean nu detine inca mai multe informatii despre nunta celor doi, insa pana si editorii publicatiilor mondene au cazut de acord asupra faptului ca Derek Jeter este unul dintre cei mai norocosi barbati din lume avand in vedere ca o are alaturi pe Hannah Davis, model Sports Illustrated.