Invitata la o importanta gala de caritate din Marea Britanie, artista a fost oprita de un reporter si intervievata in legatura cu oamenii simpli care urmau sa fie premiati. Printre exemplele prezentate de reporter s-a numarat si Malala, poreclita "cea mai curajoasa fata din lume".
Malala a fost nominalizata anul acesta la premiul Nobel pentru Pace si a devenit cunoscuta pe intreg mapamondul dupa ce a supravietuit unui atac mortal. Talibanii au impuscat-o in cap pe tanara in varsta de 16 ani pentru ca a militat pentru educatia femeilor musulmane din Pakistan, insa aceasta a supravietuit si a continuat sa sustina cauza educatiei, a scris carti, a pus bazele unei fundatii si a cutreierat lumea incercand sa faca public cazul femeilor musulmane private de educatie, devenind o adevarata eroina.
Celebra in intreaga lume insa, povestea Malalei nu a ajuns la Nicole, care s-a fastacit cand a primit o intrebare despre ea. Reporterul a vrut sa stie ce parere are despre gesturile curajoase ale adolescentei, insa nu a primit decat un raspuns vag: "Nu prea stiu povestea ei. Mai traieste?", a intrebat vedeta, vizibil incurcata de situatia in care a fost pusa.
In cele din urma, ea a salvat momentul penibil si a spus ca Malala este un exemplu atat de bun si ca spera ca Dumnezeu trimite binecuvantarile lui asupra fetei.