O femeie a fost declarată moartă din cauza coronavirusului, dar a fost găsită în viață după trei săptămâni


Alba Maruri, o femeie în vârstă de 74 de ani din Ecuador, a devenit cunoscută în toată lumea fără voia ei, după ce medicii dintr-un spital din Guayaquil, acolo unde a fost internată după ce a făcut coronavirus, au declarat-o moartă.


Femeia a fost internată la mijlocul lunii martie în spitalul din Guayaquil, a intrat în comă, iar pe 27 martie ea a fost declarată moartă. Reprezentanții spitalului le-au chemat pe rude pentru a recunoaște cadavrul, iar la morgă a ajuns Jaime Morla, nepot al femeii. Acesta a confirmat că persoana decedată este mătușa lui, cadavrul a fost incinerat, iar Jaime Morla a primit cenușa femeii pentru a o duce familiei.

La aproximativ trei săptămâni după ce a fost declarată moartă, Alba Maruri a fost declarată din nou vie, deoarece s-a constatat că trupul neînsuflețit pe care nepotul ei l-a recunoscut era al unei alte femei! Însă cum a fost posibil acest lucru? „Mi-a fost teamă să îi privesc fața. Am stat la distanță de un metru și jumătate. Avea același păr, aceeași nuanță a tenului”, a spus Jaime Morla, potrivit celor de la New York Post.

Toată povestea a fost descoperită imediat după ce Alba Mauri s-a trezit din comă și a fost întrebată de medici cum o cheamă. Aceasta le-a spus numele și le-a cerut să o sune pe sora ei, care a fost șocată să audă că Alba Mauri este vie. Mai mult decât atât, aceasta s-a întrebat a cui a fost cenușa pe care familia a primit-o acasă, însă spitalul nu a putut oferi un răspuns concret, reprezentanții unității medicale afirmând că vor face o anchetă în acest sens.

„Este un miracol. Pentru aproape o lună am crezut că este moartă. Imaginați-vă doar”, a spus Aura, sora femeii, după ce medicii și-au cerut scuze pentru gafă.

Vezi și: Viaţa bate vlogul - sez. 2, episodul 6: Maximilian: "la 12 ani am câștigat prima mie de euro"

related posts

Modifică setările cookies