Toti cei care au urmarit macar un episod din "Ingerasul" si-o amintesc pe Matusa Peruca, sora tanara si frumoasa a vaduvului Luciano, care isi facuse o adevarata pasiune din schimbatul look-ului.
Detinatoare a unei colectii impresionante de peruci multicolore, Estefania o apara mereu pe micuta Dulce Maria si ii era alaturi cand avea nevoie de sfatul unei femei, taticul si unchiul ei nefiind tocmai experimentati in "probleme femeiesti" - cum le numea copila.
Cea care a dat viata personajului savuros este nimeni alta decat Nora Salinas, una dintre cele mai talentate si bine cotate actrite mexicane, care a fost finalista in sezonul al treilea al emisiunii "Mi sueno es bailar", un show televizat la care talentul intr-ale dansului e pus la loc de cinste.
Dincolo de faptul ca este o actrita talentata deci si ca arata fenomenal chiar si la 13 ani de la incheierea filmarilor pentru "Ingerasul", Nora este o artista cu multe abilitati care au ajutat-o sa primeasca roluri dintre cele mai diverse in telenovele populare ca "Maria Belen", "Ami, la nina de la mochila azul", "Destilando amor" sau "La tempestad".
La mare cautare in randul domnilor, Salinas a fost adesea solicitata sa apara in reviste si reclame, iar pictorialul din H para hombres pe care l-a facut special pentru reprezentantii sexului puternic a incins spiritele in tara natala.
La 37 de ani, Nora este intr-o forma maxima si isi aminteste cu drag inca de perioada "Ingerasului", drept dovada stand pozele pe care le posteaza constant pe contul oficial de Twitter.