Oprah, Ryan Reynolds, Meryl Streep și Natalie Portman, scrisoare deschisă pentru liderii lumii. Ce au cerut


Peste 100 de superstaruri din diverse domenii s-au alăturat unei campanii care îi îndeamnă pe liderii lumii să adreseze public problema inegalității de gen și relația pe care o are aceasta cu sărăcia, scrie Irish Examiner. 


Oprah, Meryl Streep, Ryan Reynolds, Michael Sheen și Natalie Portman se află printre cele 140.000 de persoane care au semnat o scrisoare deschisă în care le cer liderilor lumii să recunoască în mod public că sărăcia e parțial determinată și de rasism.

Pe lângă asta, semnatarii cer ca liderii lumii să facă eforturi mai mari să le ajute pe fete și pe femei să nu mai fie victimele inegalității de gen. 


Acest apel vine pe fondul unei nemulțumiri din ce în ce mai mari (vizibilă mai ales în industria divertismentului) față de inegalitățile de gen. Aceste nemulțumiri au fost mereu prezente în această industrie, subiectul nu e nou, însă e prima dată când amploarea pe care o ia ajunge la acest nivel.

Astfel, nu mai departe de săptămâna trecută și actrița Salma Hayek le-a cerut bărbaților din industria cinematografică să ceară și să accepte onorarii mai mici pentru peliculele în care apar, astfel încât să nu mai existe diferențe salariale între bărbații și femeile care apar în aceleași filme. 

,,Cred că e timpul să fim un pic mai generoși cu actrițele, cu colegele noastre, cu femeile, în general. Pentru a pune capăt acestui decalaj salarial și inegalităților de gen trebuie să se schimbe și actorii. Și trebuie să se schimbe bărbații, în general. Dacă bărbații din această industrie (și nu numai) nu vor lua atitudine, va fi foarte greu ca aceste diferențe de gen să dispară.”, a spus Salma Hayek într-un discurs ținut chiar pe covorul roșu de la Cannes. 


Revenind la scrisoarea prin care peste 100 de superstaruri le cer liderilor lumii același lucru, ultimele fraze din această scrisoare vin să tragă o concluzie tristă, însă foarte reală și actuală:

,,Niciunde pe pământ femeile nu au aceleași oportunități ca bărbații, însă diferența de gen este mai pronunțată în cazul fetelor și femeilor care trăiesc în sărăcie. Sărăcia este sexistă.”


Cele mai importante cerințe din scrisoare


Pentru 130 de milioane de fete educația e doar un vis îndepărtat. Pentru un miliard de femei din lumea întreagă accesul la un card bancar e doar un vis îndepărtat. 

Pentru 39.000 de fete, copilăria e doar un vis îndepărtat: ele sunt date în căsătorie unor bărbați maturi pentru că familiile lor sunt prea sărace pentru a le mai putea crește. 

Pentru femeile de pretutindeni, un salariu egal cu al bărbaților care fac aceeași muncă e doar un vis îndepărtat. 

Niciunde pe pământ femeile nu au aceleaşi oportunităţi ca bărbaţii, însă diferenţa de gen este mai pronunţată în cazul femeilor care trăiesc în sărăcie. 

Sărăcia este sexistă. 

Nu vom mai tolera această realitate în care femeile din medii sărace și femeile, în general, sunt neglijate. Trecute cu vederea. Ignorate. 

De la G7 la G20, de la Uniunea Africană la bugetul anual: vrem să vă obligăm să vă luați angamentul de a schimba aceste lucruri și de a vă asuma răspunderea pentru ele. 

Dacă o să reușiti să schimbați aceste lucruri, vom fi primii care vom lăuda acest progres. Dacă veți face asta, noi vom fi primii care vă vor lăuda. 

Nu ne vom opri până când va exista dreptate pentru femeile și fetele de pretutindeni. Pentru că niciunul dintre noi nu va avea drepturi egale până când noi toți nu vom avea drepturi egale. 

  • Oprah, Ryan Reynolds, Meryl Streep și Natalie Portman, scrisoare deschisă pentru liderii lumii. Ce au cerut

related posts

Modifică setările cookies