Decizia ar fi fost luată pentru că Diana știa că Prințul Charles și-a dorit foarte mult ca al doilea lor copil să fie o fetiță. Într-una dintre biografiile neoficiale ale Prințului Moștenitor, ,,Paradoxes of an Improbable Life”, scrisă de Sally Bedell Smith, informația publicată de People e parțial confirmată.
Smith scrie că, într-adevăr, Prințul Charles ar fi fost foarte dezamăgit la nașterea lui Harry. “Oh, Doamne, e tot băiat! Încă un băiat! Și mai are și părul roșcat!”, ar fi spus Charles când l-a văzut prima dată pe Harry. E un moment pe care, mai notează autorul biografiei, Diana nu l-a putut “ierta sau uita vreodată”.
Potrivit aceleiași cărți, chiar și în timp ce Harry era botezat, Charles i-ar fi spus mamei Dianei, Frances Shand Kydd, că nașterea băiatului nu l-a bucurat prea mult. ,,Am fost foarte dezamăgit și trist. Nu am ce să mai fac acum, va trebui să-l accept!”, ar fi spus Charles.
Deși Prințul Charles a ieșit public și a spus la acea vreme că a fost doar o glumă, Diana a declarat succesiv că a fost foarte afectată de răceala și indiferența cu care Charles l-a întâmpinat pe cel de-al doilea lor fiu.
Nu e prima dată când Harry și Charles se află în atenția presei mondene luna aceasta. La începutul lunii, publicația Național Enquirer scria că prințul moștenitor nu ar fi tatăl biologic al lui Harry.
De ani întregi există zvonuri că Harry nu ar fi fiul lui Charles și, potrivit materialului publicat de Național Enquirer, Charles chiar ar fi recunoscut într-un grup restrâns de prieteni că știe că nu el e tatăl lui Harry.
Binecunoscuta revista americană a scris că a citat "doar surse credibile" din anturajul familiei regale, fără a oferi, însă, vreun nume.
Presa mondenă a tot a scris de-a lungul timpului că adevăratul tată al lui Harry ar fi instructorul de echitație al Prințesei Diana, James Hewitt, deși asemănările nu sunt izbitoare.
E binecunoscut faptul că, în 1986, la doi ani după ce Harry s-a născut, Diana a și început o relație cu Hewitt, care a durat puțin peste cinci ani. Diana a dat la acea vreme și un interviu foarte controversat, în care a spus că iubirea ei pentru Hewitt datează dinaintea relației oficiale cu acesta.
Cu toate acestea, Hewitt a declarat ulterior că Harry nu poate fi copilul lui. În ciuda declarației sale, presa a continuat să speculeze asemănările dintre el și prinț. Mai mult, Hewitt a contrazis și spusele Dianei, susținând că a cunoscut-o pe Diana când Harry avea deja câțiva ani.
De menționat că Național Enquirer a publicat, de-a lungul timpului, diverse informații care s-au dovedit, ulterior, false.