Televiziunea Publică a transmis un comunicat oficial în legătură cu acest caz.
"Societatea Română de Televiziune nu a fost înştiinţată oficial în legătură cu ancheta derulată de DIICOT în ceea ce priveşte persoana doamnei Emma Zeicescu. Emma Zeicescu nu are raporturi de muncă cu SRTv, ci raporturi bazate pe un contract civil. SRTv a luat la cunoştinţă din presă despre poziţia oficială a DIICOT exprimată prin purtătorul de cuvânt al acestei instituţii referitoare la cazul menţionat. SRTv ia toate deciziile cu respectarea legislaţiei în vigoare şi a procedurilor interne“, se arată în comunicatul transmis de TVR.
Emma Zeiceiscu și Claudiu Popa au împreună în băiețel. Cei doi au anunțat la începutul anului că se despart, dar acum sunt din nou împreună.
sursa foto: Facebook
Potrivit informațiilor din presă, jurnaliștii ar fi fost prinși cu două țigări de cannabis pe 11 august 2018, în timpul festivalului Summer Well.
Pe 8 octombrie, Emma Zeicescu anunța pe Facebook ca intră în concediu medical pentru o săptămână:
"Când corpul îţi spune în mod abrupt că trebuie să iei o PAUZĂ şi să te ODIHNEŞTI, e semn că trebuie să înveţi să pui mai mult preţ pe SĂNĂTATE! Ne vedem peste o săptămână la tv! #ConcediuMedical", este mesajul transmis de jurnalistă pe rețeaua de socializare.
Emma Zeicescu și Claudiu Popa riscă închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă, pentru deținere de droguri și consum.