Regina Elisabeta, mesaj emoționant: „Mai avem de îndurat, dar vor reveni zilele bune”


Au trecut aproximativ patru luni de când omenirea a aflat de noul coronavirus, un virus descoperit în orașul chinezesc Wuhan și care inițial nu a speriat pe nimeni, dar care acum a pus pe jar întreaga planetă.


Din păcate, coronavirusul a ucis până în prezent peste 70.000 de persoane, iar alți peste 1,2 milioane de oamni sunt infectați cu noul virus, doar 260.000 de pacienți fiind recuperați, potrivit datelor oficiale.

Țările cu cele mai multe cazuri de coronavirus sunt SUA, Spania și Italia, însă în top 10 se află și Marea Britanie, care are aproape 50.000 de cazuri raportare până în dimineața zilei de 6 aprilie 2020.

Din cauza răspândirii rapide a coronavirusului, Regina Elisabeta a decis să să înregistreze un mesaj pentru popor, care a fost difuzat la posturile TV și postat pe pagina oficială de Facebook a Casei Regale, reușind să adune în mediul virtual peste 4 milioane de vizualizări.

Potrivit celor de la Gazeta Sporturilor, este doar a cinea oară în istorie când Regina se adresează cetățenilor din Marea Britanie și Commonwealth. Celelalte dăți au fost: în 2012, la aniversarea de 60 de ani de când a urcat pe tronulul Regatului, în 2002, când a murit mama sa, Elisabeta, în 1999, la moartea Prințesei Diana și în 1991, la începutul primului război din Golf.

Iată mai jos ce a spus Regina Elisabeta:

„Vă vorbesc într-o perioadă dificilă. Vreau să mulțumesc tuturor celor din sistemul de sănătate, celor care au roluri esențiale în societate, care își continuă munca de zi cu zi în afara casei pentru a ne ajuta pe toți. Tot ceea ce faceți e apreciat și fiecare oră a voastră de muncă ne aduce mai aproape de o întoarcere la timpuri normale. 

Vă mulțumesc celor care stați acasă și îi protejați pe cei vulnerabili. Împreună ne luptăm cu această afecțiune și vreau să vă asigur că, dacă vom fi uniți și hotărâți, o vom depăși. Sper ca în anii care vin să fiți mândri de cum ați acționat. 

Mândria noastră ne definește prezentul și viitorul, nu doar trecutul. Momentele când Marea Britanie s-a unit pentru a-și aplauda lucrătorii esențiali va fi ținut minte ca o exprimare a spiritului național și simbolul său va fi reprezentat de curcubeiele desenate de copii. Oamenii îi ajută pe ceilalți, le livrează mâncare, medicamente, verifică dacă vecinii sunt bine și își modifică afacerile personale pentru a ajuta în gestionarea situației.

Deși să te izolezi e dificil uneori, oameni descoperă că e o oportunitate pentru a încetini, a lua o pauză și reflecta, a se ruga sau a medita. Acest moment îmi amintește de prima transmisiune pe care am făcut-o, în 1940, alături de sora mea. Eram copii și am vorbit de aici, de la Windsor, copiilor care fuseseră evacuați din casele lor și trimiși în altă parte, pentru siguranța lor. Azi, încă o dată, mulți resimt o separare dureroasă de cei dragi. Dar acum, ca atunci, știm, în adâncul nostru, că asta trebuie să facem. 

Această situație e diferită de cele prin care am trecut. Acum ne unim cu toate naționalitățile de pe glob într-un efort comun, folosind marile progrese ale științei și compasiunea pentru a ne vindeca. Vom reuși și succesul va fi al tuturor. Mai avem de îndurat, dar vor reveni zilele bune: vom fi din nou cu prietenii noștri, cu familia, ne vom revedea. Vă mulțumesc tuturor și vă trimit cele mai bune urări”

Vezi și: Când porți mască, îi protejezi pe ceilalți, iar ceilalți te protejează pe tine. #PoartăMască

related posts

Modifică setările cookies