Intr-un interviu acordat revistei "Lumea Credintei", fostul actor a povestit despre cum a ajuns sa joace in celebrul sitcom, despre dorinta lui mai veche de a se calugari si despre cum a pornit pe calea credintei.
"În 2002 repetam la Teatrul Toma Caragiu „O noapte furtunoasă”. Eram pe ultima sută de metri. Mai aveam vreo 4 repetiţii generale şi trebuia să scoatem premiera. Înainte de aceste repetiţii am primit un telefon acasă de la un regizor de la ProTV, care m-a invitat să dau nişte probe pentru un serial. Iniţial l-am refuzat, pentru că îmi cerea să vin peste două zile în Bucureşti şi mie nu îmi plac lucrurile făcute aşa, una peste alta. Regizorul însă a insistat. Ulterior am aflat că dăduse foarte multe probe, cu foarte mulţi actori. L-am sunat şi i-am zis: „Îmi pare rău, uite acum merg la teatru, am repetiţii, te rog să mă ierţi, dar nu pot să vin!”. „Domnule, mai gândeşte-te, te rog! Te aştept vineri la ora 19”. Seara dinainte m-a mai sunat o dată: „Spune-mi sincer, de ce nu vrei să vii?”. I-am spus: „Eu nu cred în asta. Nu cred că eu, un actor de provincie, pot să încep un proiect de genul ăsta, de anvergura asta”. „Dom’le, te-aştept neapărat! Vino să dai probă!”.
După insistenţa lui de joi seara, am căzut la rugăciune şi am zis: „Doamne, dar dacă este mâna Ta şi Tu vrei să fac asta?”. Şi mi-am zis: „Prea insistă omul ăsta! Ia să mă duc totuşi să dau proba respectivă...”. A doua zi, îmi era extrem de greu să-i spun directorului că nu mai vin la repetiţie, aşa că i-am rugat pe colegi să scurtăm pauza de prânz între cele două repetiţii, să pot participa şi la repetiţii, să merg şi la Bucureşti. Am dat proba şi la o săptămână am primit telefon: „Te-a văzut Sârbu (Adrian Sârbu - n. n.) 10 secunde. Atât a stat şi a zis: Asta e! Daţi-i drumu’! Şi asta a fost. Deci m-am lăsat pe mâna lui Dumnezeu.
În 1997 vroiam să îmi las meseria. Dar nici chemare categorică spre călugărie nu aveam. Aveam aşa, o iubire faţă de viaţa monahală, dar nu eram hotărât. Într-un pelerinaj la Sâmbăta de Sus, mi-am zis: „Vreau să îl cunosc pe părintele Teofil!”. Am căutat chilia părintelui, am bătut la uşă şi părintele m-a primit. Când i-am luat mâna şi i-am sărutat-o, el a zis: „Ce mâini fine ai! Ce eşti?”. „Actor”. „Unde?” „La Ploieşti”. ”La Toma Caragiu, acolo?”. „Da, părinte”. „Şi ce s-a întâmplat?”. „Părinte, vreau să-mi las meseria...”. „Da’ de ce?”. „Păi... joc şi comedii...”. „Ce comedii? O scrisoare pierdută?”. Zic: „Şi mai deocheate!”. „Mda... Dar conştiinţa ta ce-ţi spune?”. „S-o las!”. „Atunci las-o!”. „Un singur lucru mă opreşte. Eu joc cam în toate spectacolele şi am roluri principale. Dacă aş pleca brusc din teatru, aş paraliza activitatea teatrului. Parcă nu aş face asta colegilor şi nici directorului”. „Atunci singura soluţie este să mai refuzi din roluri. Să nu mai joci orice”. I-am mulţumit pentru cuvânt şi am plecat.
Peste puţin timp am fost pe la Densuş şi l-am cunoscut pe părintele Daniil, ucenic al părintelui Arsenie Boca din burta mamei. Părintele Arsenie i-a spus mamei când era însărcinată: „Femeie, pe-ăsta să mi-l dai mie!”. Este actualul episcop de Vârşeţ. Şi el mi-a întărit acest cuvânt. Nu îi spusesem de discuţia cu părintele Teofil, dar la plecare (eram numai eu cu soţia) mi-a zis: „Domnu’ actor, de aici încolo să joci numai roluri pozitive!”.
“Eu m-am intors la Dumnezeu dintr-un pacat foarte greu. In 1994 am facut un pacat si am simtit ca este un pacat greu. Mi-aduc aminte de un vis. Si cred ca a fost de la Dumnezeu, pentru ca in el aparea Crucea. Se facea ca a venit cineva langa mine si m-a dus in Cosmos cu o viteza uriasa. Instantaneu m-am aflat in fata unei cruci luminoase, asezata cumva orizontal, dar departe. Percepeam distanta, spatiul pana acolo. Si eu am intrebat pe cel care ma dusese: „Doamne, ce o fi dincolo?”. Si in clipa aceea m-am trezit. Visul acesta, dintr-o data, m-a cutremurat. Si Crucea, crucea aceea nu pot s-o uit...”, a incheiat actorul
